Pauza de două săptămâni intervenită la nivelul eșalonului secund, pentru a face loc acțiunilor echipelor reprezentative se încheie astăzi, când, la Miercurea Ciuc, este programat primul joc al etapei cu numărul 10. Petrolul va juca duminică, de la ora 12.30, în deplasare, cu FC Brașov, iar elevii lui Nicolae Constantin au tras tare la antrenamente și în această săptămână, fiind deciși să obțină un rezultat bun în partida de sub Tâmpa și să-și păstreze, astfel, prima poziție a ierarhiei.
La ultimele antrenamente, tehnicianul „galben-albaștrilor” a avut la dispoziție un efectiv aproape complet, după revenirea jucătorilor convocați la loturile naționale, Vali Țicu și Alin Boțogan, dar și după ce mai mulți dintre vechii indisponibili au fost recuperați din punct de vedere medical. Astfel, Bart Meijers, Sory Diarra și Marius Coman s-au pregătit normal de la începutul acestei săptămâni, într-un program separat rămânând Armando Vajushi, Neculai Cebotari și Mihai Nițescu. Plecarea spre Brașov este prevăzută pentru ziua de sâmbătă.

150 bilete pentru suporterii petroliști

Conform informațiilor transmise de către organizatorii întâlnirii de duminică, suporterii echipei ploieştene vor avea la dispoziție 150 de bilete în sectorul rezervat oaspeților de pe stadionul „Tineretului”.
Tichetele vor fi gratuite și se vor distribui la fața locului, iar accesul se va face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, accesul fiind permis doar persoanelor vaccinate împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și persoanelor care se află în perioada cuprinsă între zilele 15 și 180 ulterior confirmării infectării cu COVID-19. Intrarea pe baza testelor PCR sau antigen nu este posibilă!