Pentru bolnavii cu boli cronice, administrarea serului se face și în ambulatoriile de specialitate

N. Dumitrescu

Pentru a se da un implus campaniei de vaccinare, la nivel național, au fost incluse noi modalități de administrare a serului anti Covid-19. Astfel, la solicitarea Ministerului Sănătății, în ședința de Guvern care a avut loc pe data de 25 august a.c., a fost aprobată și ordonanța care reglementează că vaccinarea de către medicii de familie se va putea realiza, pe lângă cabinetele proprii, și la domiciliul persoanei, la solicitarea acesteia din urmă. De asemenea, pentru pacienții cu boli cronice, activitatea de vaccinare se va putea realiza și în ambulatoriile de specialitate. Potrivit actului normativ, pentru activitatea de administrare a vaccinului împotriva Covid -19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful pe care îl va primi medicul de familie este de 60 de lei/inoculare, iar pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate în cadrul ambulatoriului de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor, validată tot ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful alocat este de 40 de lei/inoculare, cu precizarea că tarifele includ şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale. În legătură cu aceste decizii luate la nivel guvernamental, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a ținut să declare: „Am creat cadrul legal pentru ca un număr semnificativ de persoane să poată fi imunizate de către medicul de familie la domiciliu. Este o măsură ce are drept scop stimularea vaccinării și protecția cu precădere a persoanelor vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile. Pentru vaccinarea la domiciliu, am crescut tariful cu 50%, la 60 de lei/inoculare, de la 40 de lei/inoculare cât este la cabinet, diferență menită să acopere cheltuielile de deplasare. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice poate începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a proteja mai bine acele persoane care au şi cel mai mare risc de a se îmbolnăvi şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu SARS-CoV-2”. Așa cum s-a mai anunțat, cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită și activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie în cabinetele proprii pentru persoanele înscrise pe lista proprie, pentru cele care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii. Reamintim că activitatea de vaccinare la cabinetele medicilor de familie a început cu data de 4 mai a.c., în Prahova, acestei campanii alăturându-se, conform datelor transmise de DSP Prahova, prin intermediul Instituției Prefectului Prahova, 38 de medici din mediul urban și 45 din mediul rural, până la data de 19 august a.c. aceștia administrând, în total, 16.152 de doze de ser anti Covid-19.