Rodica Paraschiv
Deputat PSD Prahova

Au trecut cinci ani de când președintele Klaus Iohannis a lansat proiectul România Educată. Un proiect care a rămas doar pe hârtie, pentru că s-a limitat, cel puțin până în prezent, la consultări publice, la declarații politice, la așa-zise obiective de țară.
Cunoașteți câte activități au fost organizate, în cursul acestui an, de Președinția României, sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare? Trei în luna ianuarie, niciuna în lunile februarie și martie, una în luna aprilie, două în luna mai, iar în luna iunie – nicio activitate. Deci, nici măcar la nivel de dezbatere publică, România Educată nu mai clintește!
Unde este România Educată?
Am trecut prin cel mai mare absenteism chiar și la Evaluarea Națională, peste 8.000 de elevi dintre cei înscriși nici măcar nu s-au prezentat la probe. Similar, la Bacalaureat, care se desfășoară în această perioadă, unde pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris peste 133.000 de candidați. Numai trei sferturi dintre absolvenții de liceu din promoția curentă s-au prezentat la probele de examen. Un număr mai mic chiar și decât în anul 2020, când ne aflam în plină pandemie.
Ce spune acest lucru despre România Educată? Evident, că România Educată a eșuat.
Am avut parte, anul trecut, de un ministru al Educației al cărui interes s-a axat pe creșterea averii personale și a proprietăților în an de pandemie. Un ministru foarte slab, a cărui prestație a fost dezastruoasă pentru învățământul românesc, activitatea din campaniile electorale fiind mult mai laborioasă comparativ cu ceea ce ar fi trebuit să facă pentru educația copiilor și pentru o colaborare necesară în momente de criză cu reprezentanții sindicatelor, cadrelor didactice, cu părinții.
Învățământul românesc este la pământ. Examenele sunt duse în derizoriu, astfel încât să nu se observe prea mult lipsa cunoștințelor elevilor și incapacitatea unui minister de a gestiona situațiile de criză prin care a trecut și încă mai trece învățământul românesc. Vorbesc de la sine și rezultatele de la Evaluarea Națională, făcute publice. Au fost doar 120 de medii de 10 la Evaluarea Națională 2021, în timp ce anul trecut au fost 892 de medii de 10 în toată țara, un record pentru Evaluarea Națională. Anul acesta au fost de 7 ori mai puține, iar în 10 județe nu a fost nicio medie maximă!
Ce reiese din aceste rezultate? Reies nepăsarea, lipsa preocupărilor partidelor de la guvernare pentru sistemul de învățământ românesc! Reies incompetența și efectele nocive ale deciziilor dezastruoase luate în domeniul Educației.
O educație eșuată, care cu greu va putea fi readusă pe drumul cel bun!