Mâine, Hipodromul Ploieşti găzduieşte, începând cu ora 10.00, o nouă reuniune hipică oficială, care are în program patru curse de trap şi ca principal eveniment Premiul Municipiului Ploieşti.
Reuniunea se va deschide la ora 10.05, cu Premiul Helis, va continua, la ora 10.30, cu Premiul Hemeiuş şi la ora 10.55 cu Premiul Dimitrie Bărcănescu – Jockey Club şi se va încheia, la ora 11.20, cu principala întrecere a zilei, Premiul Municipiului Ploieşti. Cursa vedetă reuneşte la start şase dintre cei mai buni cai de pe hipodrom – Calypso RM, Hora de Beaulieu, Paxton, General de Bry, Detoxicated şi Unipress – aşa că spectacolul este garantat!
Organizatorii le-au pregătit din nou celor mai mici dintre spectatori o serie de surprize, inclusiv bucuria de a beneficia de o plimbare gratuită cu poneiul.
Conform prevederilor Hotărârii nr. 730/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 12 iulie 2021, reuniunea hipică va avea loc cu ACCES LIMITAT DE SPECTATORI, respectiv până la 50% din capacitatea tribunelor Complexului Hipodrom Ploiești, ceea ce înseamnă 600 de locuri disponibile, iar participarea este permisă:
– persoanelor care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile de acces se prezintă la achiziționarea biletului, care costă 5 lei. Pentru iubitorii trapului care nu pot ajunge la hipodrom, reuniunea va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.50, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).