Mâine, 13 iunie, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, care are în program patru curse de trap, cu principal eveniment Premiul „Arcul de Triumf”, şi o cursă de galop, Premiul „Elite-Junior Speed”, dedicată cailor Pursânge Arab şi organizată în parteneriat cu Federaţia Hipică Română.
Reuniunea va debuta la ora 10.05, cu Premiul Domnişoru, va continua cu Premiul Darius (ora 10.30), după care va urma, la ora 11.00, principala cursă a zilei, Premiul „Arcul de Triumf”. Apoi, de la ora 11.25, se va ţine Premiul Fulg, pentru ca ziua hipică să fie închisă de cursa de galop propusă de partenerii de la Federaţia Hipică Română, Premiul „Elite-Junior Speed” (ora 11,50).
Reuniunea hipică va avea loc cu acces limitat de spectatori, respectiv până la 25% din capacitatea tribunelor Complexului Hipodrom Ploiești, ceea ce înseamnă 300 de locuri disponibile.
Conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr.531/2021 modificată și completată prin Hotărârea de Guvern 550 din 14.05.2021, participarea la reuniunea Premiul „Arcul de Triumf” este permisă:
– persoanelor care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile de acces se prezintă la achiziționarea biletului, care costă 5 lei.