N. D.

Poluarea aerului din Ploiești- problemă veche a orașului!- a fost readusă în atenție inclusiv ieri. Astfel, Primăria Ploiești a anunțat că, având în vedere episoadele de disconfort olfactiv, resimțite și semnalate de cetățeni la Dispeceratul municipalității, cu privire la prezența, în atmosferă, a unui miros greu de produse petroliere, primarul Andrei Volosevici a solicitat ,ieri, verificarea de urgenţă a acestor reclamații. Astfel, s-a menționat că reprezentanții Biroului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Ploiești s-au deplasat în teren, în vederea identificării și monitorizării situațiilor semnalate de cetățeni, edilul sesizând și reprezentanții instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Prahova și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în vederea verificării surselor potențial poluatoare și luării măsurilor legale corespunzătoare. ”În cadrul acestor demersuri, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova l-a asigurat pe edilul șef al municipiului Ploiești că aceste situații de disconfort olfactiv resimțite de cetățeni nu sunt cauzate de posibile incendii din zonă. Situația legată de calitatea aerului în oraș va fi monitorizată în continuare de Primăria Ploiești”, au anunțat reprezentanții administrației locale, care le-au reamintit ploieștenilor că orice problemă legată de protecția mediului sau de serviciile publice din oraș poate fi sesizată la Dispeceratul permanent al municipalității, telefon 0244/984.