• În judeţ au fost împădurite, în această primăvară, peste 100 de hectare de teren
• La Ocoalele Silvice Ploieşti şi Verbila – noi metode de producere a stejarului şi bradului normandian

 

F. T.

La urma urmei, trebuie trasă şi o concluzie la ceea ce a însemnat, în judeţ, campania de împăduriri din această primăvară, nu?
Da, fiindcă odată ce unele dintre Ocoalele Silvice – Ploieşti şi Verbila – „au furat startul la plantări, completări, refaceri, regenerări” – începând asfel de lucrări mai devreme decât data oficială (15 martie), poate că unii se întreabă „Şi ce contează?”.
Contează, fiindcă, după cum ne-a precizat inginerul Bogdan Săvulescu, coordonator Compartiment „Cultură Refacere” din cadrul Direcţiei Silvice Prahova, la nivelul judeţului au fost ” înverzite” aproximativ 117 hectare de teren. Ceea ce reprezintă cea mai mare suprafaţă de teren împădurită din ultimii cinci ani!
Iar dacă scriam cândva că unii dintre noi nu văd pădurea de copaci – în sensul că personalul silvic se mai ocupă şi de alte lucruri specifice acestei profesii – să mai amintim şi faptul că, în premieră, la nivelul Direcţiei Silvice Prahova s-a început producerea puieţilor containerizaţi. Aşa cum se procedează în multe ţări din Uniunea Europeană.
Să le luăm pe rând!
1. Recordul din ultimii cinci ani.
Cele peste 100 de hectare de teren acoperite în campania de primăvară au însemnat înrădăcinarea a aproximativ 495.000 de puieţi din speciile stejar, paltin, frasin, paltin, molid, brad etc.
Iar acest lucru s-a realizat pe de o parte „din cauza” faptului că doborâturile de la Cheia şi seceta prelungită din ultimii ani (care a condus la uscarea multor puieţi plantaţi) a dat de lucru silvicultorilor prahoveni.
Înseamnă şi „datorită”, fiindcă, în contextul pandemiei, nu s-a putut apela la prea mulţi voluntari. Tot „datorită””, cât timp pe raza ocoalelor situate în zona de munte – în speţă Azuga şi Măneciu – plantările au început mai târziu decât data preconizată, din cauza stratului de zăpadă.
Dar, totul e bine când se termină o campanie de împădurire cu bine.
2. Premieră în ceea ce priveşte producerea de puieţi containerizaţi.
Au fost plantaţi, cum scriam, aproximativ 495.000 de puieţi produşi în pepiniere. Mai nou, la două Ocoale Silvice – Ploieşti şi Verbila – a început producerea de puieţi containerizaţi. Stejar pedunculat în primul caz, brad normandian la cel de-al doilea.
Ce înseamnă acest lucru ne-a explicat tot inginerul Bogdan Săvulescu. Producerea de puieţi containerizaţi – la Ocolul Silvic Ploieşti, unde se estimează  aproximativ 25.000 – presupune plantarea acestora după numai un an. În plus, recipientele (containerele) pot fi refolosite pentru producerea altor puieţí timp de aproximativ zece ani. Se pare că şi costurile în ceea ce priveşte producerea şi, implicit, plantarea lor sunt mai mici în comparaţie cu metodele clasice de până acum. Nu în ultimul rând, procentul de prindere a acestora este estimat a fi mai mare.
Pe raza Ocolului Silvic Verbila, puieţii containerizaţi sunt din specia brad normandian. Aceleaşi avantaje ca la Ocolul Silvic Ploieşti.
Rezumând: Direcţia Silvică Prahova – record în ceea ce priveşte campania de împădurire din primăvară, premieră în producerea de puieţi containerizaţi.