Astfel de articole – despre „mai multe suflete au pierit” – nu vom mai semna niciodată!

Fl. Tănăsescu

Până şi ei, salvatorii de la ISU Prahova, au ajuns să se întrebe ce se întâmplă pe şoselele din judeţ. Chiar ei, obişnuiţi cu grozăvii de tot felul, transmit: „Lăsăm aici o mică parte din tragedia de astăzi, cu gândul că vom încerca să învăţăm şi să punem preţ pe ceea ce contează cu adevărat”.
Această frază a fost scrisă imediat după tragedia din după-amiaza zilei de vineri, când două persoane – o femeie în vârstă de 50 de ani şi un bărbat de 55 de ani – au murit pe DN1, în dreptul localităţii Băicoi.
„În mai puţin de două săptămâni, mai multe suflete au pierit din cauza accidentelor rutiere în care au fost implicate”, se mai specifică în comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Ugenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova.
„Mai multe suflete”! Nu persoane, nu victime. Suflete…
Multe cât toate vieţile luate tribut pe şoselele din judeţ. Iar dacă se spune că „o imagine face cât o mie de cuvinte”, ei bine, fotografiile din text fac cât toate vieţile pierite în ultimele două săptămâni, în ultimele două luni, de la începutul anului, de când vreţi dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri.


Astfel de articole, cum scriam, nu vom mai semna niciodată. Din milă, din revoltă, din solidaritate cu cei care se zbat între viaţă şi moarte în spitale, din compasiune pentru rude… Din toate, nu câte puţin, ci mai mult!
„Puneţi viaţa pe primul plan!”, este îndemnul reprezentanţilor ISU Prahova.
Da, oameni buni, fiţi atenţi la volan! Da, întrebăm şi noi – aşa, în general, fără a ne referi la tragedia de vineri – : ” Încotro goneşti străine, timpul vieţii e prea scurt?”
Astfel de articole nu se semnează niciodată! E drept, meseria asta te îndeamnă să scrii când se întâmplă o tragedie. Să cauţi amănunte. Cu ce se ocupau cei care nu mai sunt? De unde veneau?
Încotro se îndreptau?
„Doar noi suntem răspunzători pentru viaţa noastră, de ceea ce facem şi tot noi trebuie să punem viaţa pe primul plan”, scriu cei de la ISU.
Da, „în mai puţin de două saptămani, mai multe suflete au pierit din cauza accidentelor rutiere în care au fost implicate”.
Ştim câte. Nu le contabilizăm sufletele. Nu semnăm.
„Doar noi suntem răspunzători pentru viaţa noastră, de ceea ce facem şi tot noi trebuie să punem viaţa pe primul plan”.
Atât!
Foto: ISU Prahova