• Gropile de gunoi de la Vălenii de Munte şi Boldeşti-Scăeni, adevărate surse de poluare
• Printre propunerile societăţii civile prahovene: elaborarea unui Cod al Mediului

Vineri, 21 mai, în sala de conferințe First Class din incinta Hotelului Central Ploieşti, a avut loc o dezbatere pe tema “Calitatea Aerului și Gestionarea Deșeurilor în județul Prahova”, eveniment la care au participat, din partea societăíi civile, reprezentanţí ai Asociației Stop Poluării Oraşului Ploieşti. Din partea autorităților centrale au fost invitaţi Octavian Berceanu- comisar general al Gărzii de Mediu şi Aurel Oprinoiu – preşedinte al Comisiei pentru Mediu din cadrul Senatului. Autorităţile locale au fost reprezentate de căte Mihai Tonsciuc, consilier local și președinte al Comisiei pentru Utilităţi publice, calitatea vieţii şi protecţia mediului, Maria-Mihaela Duță, director executiv al APM Prahova.
După cum ne-a precizat Ciprian Stuparu, preşedinte al Asociaţiei Eco Natura Comunităţii Băicoi, în cadrul evenimentului au fost ridicate mai multe probleme care vizează poluarea în judeţ.
Astfel potrivit interlocutorului nostru, o primă propunere avansată a fost introducerea în lege a unei prevederi care să prevadă monitorizarea hidrogenului sulfurat – emanat de către multe societăţi comerciale din Prahova – , în contextul în care respectiva lege nu prevede acest lucru şi, implicit, sancţionarea operatorilor economici care depăşesc pragul de poluare.
Alte probleme cu care se confruntă judeţul nostru sunt cele ale gropilor de gunoi de la Vălenii de Munte şi Boldeşti-Scăeni, precum şi ale dejecţiilor de la crescătoriile de pui –
toate acestea fiind surse de poluare. La această propunere, răspunsul senatorului Aurel Oprinoiu a fost că există deja în circuitul legislativ un asfel de proiect.
De asemenea, potrivit preşedintelui Asociaţiei Econatura Comunităţii Băicoi, în contextul în care există aproximativ 2.000 de acte noramtive care reglementează problemele de mediu, ideea avansată a fost de eliminare a unora şi înglobarea tuturor într-un Cod al Mediului, după cum există Codul Rutier, Codul Penal etc. Dotarea comisarilor de mediu cu dispozitive de măsurat poluarea a fost un alt punct de care au luat cunoştinţă reprezentanţii pe probleme de mediu de la nivel central. Propunerea a fost avansată în contextul în care un comisar de mediu ia cunoşinţă, scriptic, despre poluare, pentru ca, mai apoi, nivelul acesteia să fie măsurat la Agenţia de Protecţie a Mediului. Pe acest circuit al constatării şi, ulterior, al verificării celor constate, trec uneori zile. Cum ar fi, de exemlu, perioada de weekend, în care, potrivit preşedintelui Ciprian Stuparu, reprezentanţii APM nu lucrează!
De asemenea, dezbaterile publice pe tema autorizării publice a activităţilor de mediu au reprezentat o altă temă ridicată de către reprezentanţii societăţii civile. Ideea este că acestea sunt organizate în timpul săptămânii şi la ore nepotrivite, când cei interseaţi sunt la serviciu, deci participarea la acestea este destul de scăzută. S-a propus oragnizarea acestora fie după orele 17 – 18, fie în zile nelucrătoare (sâmbăta, de exemplu).
Acestea au fost doar câteva dintre problemele pe care le-au supus atenţiei autorităţilor cu atribuţii în domeniu reprezentanţii societăţii civile.
Şi, după cum ne-a mai precizat interlocutorul nostru, acestea urmează a fi analizate.
Nu în ultimul rând: în contextul în care , în cursul săptătămânii trecute, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, în frunte cu comisarul general Octavina Berceanu, au efectuat vizite inopinate în Prahova, constatând foarte multe nereguli (mai mulţi operatori economici fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de peste un milion de lei), reprezentantul Asociaţiei Econatura Comunităţii Băicoi ne-a precizat că, peste două- trei săptămâni, aceştia vor reveni.Vor reveni pentru a verifica dacă neregulile constatatate au fost remediate. Şi pentru multe alte abateri…