Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, un nou episod despre „mişcarea sportivă” din Câmpina.

Campionatele societăţii „Astra Română” / 1934

Societatea Astra Română îşi dispută, ca în fiecare an, campionatele de tennis, atletism şi nataţie, deschise tuturor funcţionarilor. Distinsul sportiv domnul Otto Stern a donat o splendidă cupă, care va fi păstrată timp de un an de echipa care va întruni cele mai multe puncte la cele trei concursuri. La aceste campionate participă: Centrala Bucureşti, Direcţiunea „Tehnică Câmpina” şi „Atelierul Poiana”, Fabrica Ploeşti şi Serviciul terenuri Ploeşti. Punctajul probelor se calculează în modul următor. La atletism şi nataţie primul clasat 10 puncte, al doilea 5 puncte, al treilea două puncte. La tennis, primul clasat 5 puncte, al doilea trei puncte, al treilea 1 punct. Până acum au început doar campionatele de tennis. Primele matchuri s’au disputat între „Centrala Bucureşti” şi „Direcţiunea tehnică Câmpina – Atelierul Central Poiana”. Rezultatele tehnice: Filz (Bucureşti) a învins pe Huyer (Câmpina) cu 6-4, 6-4; Erangouloff – Dunsterville (Câmpina) a dispus de Filz – Neuerburg (Bucureşti) cu 6-1, 3-6, 7-5. D-na Dunsterville (Câmpina) a învins pe d-na Steidle (Bucureşti) cu 6-2, 7-3, 6-4. (Gazeta Sporturilor, 15 septembrie 1934). Concursurile Asociației Sportive „Astra”. Eri toată ziua s’au desfăşurat pe stadionul O.N.E.F., concursurile anuale ale Asociaţiei Sportive „Astra”, la care au luat parte reprezentanţii „Astrei” din Bucureşti, Ploeşti, Câmpina, Boldeşti şi Moreni, în joc fiind cupa „Otto Stern”. Cupa a revenit în acest an echipei funcţionarilor „Astrei” din Ploeşti care a învins la mare luptă pe „Astra” din Bucureşti. Concursurile au repurtat un frumos succes, un public numeros şi entuziast populând tribunele dela O.N.E.F.. În numeroasa asistenţă am remarcat pe domnii: Otto Stern – director general al Astrei, Gartner, Miller, Bolton, Rădulescu, Beerman, Page (Câmpina), Buss (Ploeşti), Chaillet, Glassberg, etc. Câmpina; Echipa filialei Ploeşti s’a clasat întâia, urmată de Bucureşti, Câmpina, Moreni şi Boldeşti. (17 septembrie 1934). Concursurile Societății „Astra Română”. „Cercul Sportiv Astra Română” a desfăşurat pe terenurile sale din şoseaua Ştefan cel Mare, programul concursurilor de tennis pentru cupa challange „Otto Stern”. Probele fiind în finală, s’au bucurat de o mare asistenţă, care a subliniat cu aplauze fazele frumoase ale tuturor matchurilor. (Gazeta Sporturilor, 18 septembrie 1934).

Câmpina – în „Cupa României” / ediţia 1934-1935 (II)

În prima ediţie a Cupei României oraşul Câmpina n-a fost reprezentat în populara competiţie de nicio grupare. În ediţia ce a urmat o singură formaţie din localitate s-a înscris pentru întreceri, Sportul Muncitoresc. Aceasta, a fost programată să întâlnească, în prima fază a competiţiei, formaţia Suburbiu Braşov, la 9 septembrie 1934. Ulterior, s-a revenit asupra programului şi primul joc al Sportului Muncitoresc s-a desfăşurat la 16 septembrie 1934, la Câmpina, pe terenul „Venus”, formaţia locală întâlnind divizionara B Sportul Studenţesc. „Cu tot handicapul călătoriei, credem că bucureştenii se vor califica pentru turul următor” – comenta…„presa timpului”. Dar…, Câmpina: Sportul Muncitoresc – Sportul Studenţesc 2-1. „Astăzi a avut loc în localitate matchul de football între Sportul Studenţesc şi Sportul Muncitoresc. După un joc disputat, câmpineni s’au calificat pentru turul următor. Primul punct a fost marcat de Firoiu pentru Sportul Studenţesc. Localnicii îşi revin şi obţin două puncte prin Olteanu şi Giurgiu. În repriza doua nici una din echipe nu mai poate marca. Fănescu a fost cel mai bun de pe teren. Cele două echipe s’au prezentat astfel: Sportul Muncitoresc: Georgescu; Caramalău, Gheller; Traian Săvulescu, Cornel, Pădure; Giurgiu, Berlescu, George, Dinu, Olteanu. Sportul Studenţesc: Ego Munteanu; Mihăilescu, Ţepeş; Busuioc, Fănescu, Mitran; Firoiu, Theodorescu, Ionescu, Genu, Niculescu. Au asistat 500 spectatori”. În turul următor, care a avut loc la 23 septembrie 1934, Herdan Bucureşti a învins la Câmpina pe Sportul Muncitoresc cu 1-0. „În faţa a 500 de spectatori echipa Herdan a jucat al doilea match pentru Cupa României, cu Sportul Muncitoresc din localitate. Bucureştenii au învins cu 1-0. Prin acest rezultat Herdan a obţinut un mare succes. Recent învingând pe Sportul Studenţesc cu 2-1 eliminându-l din Cupa României. Victoria este cu atât mai bună, cu cât a fost obţinută la Câmpina. În prima repriză matchul a decurs într’un tempo foarte viu, nici una din echipe neputând marca. A doua repriză a decurs pe o ploaie torenţială, bucureştenii dominând totuşi. Punctul victorios a fost obţinut de Preda. Arbitrajul d-lui Guţescu corect şi imparţial. Echipele au prezentat următoarele formaţii: Herdan: Pelinescu; Cristache, Costică, Victor, Pfan, Dimulescu, Lică, Lazăr, Gh. Niculescu, Grama, Preda Iorgulescu. Sportul Muncitoresc: Georgescu; Geller I, Caramalău, Pădure, Traian Săvulescu, Dinu, Bertescu, Gheorghiu, Cornel Stănescu, Ciubuc, Gheorghe Ghica. S’a remarcat dela învingători: Pfan, Dimulescu, Lazăr şi Gh. Niculescu, iar dela învinşi: Georgescu, Geller I şi Bertescu”. Cronica jocului apărută în presa centrală nu menţionase nimic de „alte incidente” şi totuşi… „În şedinţa de aseară (26.09.1934) a Comisiei Cupei României, s’a luat în discuţie raportul arbitrului matchului Herdan – Sportul Muncitoresc. Se ştie că s’au petrecut mari desordini. Comisia a dictat următoarele sancţiuni: Sportul Muncitoresc din Câmpina a fost amendat cu 1.000 lei, iar jucătorul Gheorghe Ghica suspendat pe 8 (opt) zile”. Publicaţia oficială a federaţiei revine şi… „Luându-se în discuţie raportul de arbitru al jocului Herdan Bucureşti – Sportul Muncitoresc, disputat la Câmpina în ziua de 23 Septembrie a.c. Comisiunea, constatând că jocul s-a desfăurat în condiţiuni anormale şi că gruparea organizatoare nu a avut poliţie suficientă pe teren pentru a menţine ordinea, decide: Se suspendă jucătorul Gh. Ghica din gruparea Sportul Muncitoresc pe timp de una lună, cu începere de la 23 Septembrie a.c. pentru joc brutal (art. 265 reg. de administraţie); Absolvă de orice pedeapsă pe jucătorul Iorgulescu Preda din gruparea Herdan Bucureşti; Amendează gruparea Sportul Muncitoresc cu lei 1.000. Termen de plată 1 Noiembrie 1934”.

Câmpina – în jocuri amicale / 1935

Buzău: Venus Câmpina a dispus de “Tinerimea” cu 3-1. Venus din Câmpina a jucat azi în localitate contra echipei Tinerimea, pe care a învins’o cu 3-1.
Matchul a fost frumos, fiind urmărit de 1.000 spectatori. Primul goal a fost obţinut de Comşa (Buzău) în minutul 26. Trei minute mai târziu, Niţă, dela Venus, egalează. În minutul 56 şi 80, Venus ridică scorul prin Niţă şi Popa. S’au remarcat dela Venus: Belu, Popa şi Niţă, iar dela Tinerimea portarul Moldoveanu şi Marin. (9 iulie 1935).