În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 22:30, polițiştii prahoveni au fost alertați că pe DN 72, în zona Ariceştii Rahtivani – Stoeneşti, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicată o maşină condusă de un bărbat.
Imediat, echipaje ale poliţie şi cadre medicale s-au deplasat la locul indicat, iar, potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, „din primele date a reieşit că maşina, condusă de un bărbat în vârstă de 43 de ani, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi lovit un copac. Personalul medical prezent la fața locului a constatat decesul bărbatului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”.