V. Stoica

Mai rar s-a întâmplat ca domeniul schiabil din Sinaia să mai poată fi frecventat chiar și în perioada Sărbătorilor de Florii și, posibil, de Sărbătorile Pascale!
Pentru că stratul de zăpadă este încă favorabil practicării sporturilor de iarnă, schiorii s-au aflat ieri, de la primele ore ale dimineții Duminicii Floriilor, pe pârtiile de mare înălțime de la Sinaia. La ora 8.30, în Valea Soarelui erau minus 3 grade, cerul parțial acoperit și vântul moderat, iar instalațiile de transport pe cablu – telegondolele, Telescaunul Soarelui, teleschiul Valea Soarelui au funcționat fără probleme. Pe domeniul schiabil din Sinaia mai sunt amenajate și deschise pârtiile Lăptici 1 și 2, Valea Soarelui 1 și 2, Valea Dorului 1, Varianta și Varianta Furnica, iar Drumul de Vară este practicabil până la Cota 1500.