Rodica Paraschiv
Deputat PSD de Prahova

Când spun “viață” mă refer atât la vieți omenești, cât și la durata de viață a construcțiilor. Sunt domenii în care lipsa legislației sau incoerența legislativă îngreunează desfășurarea în condiții normale a activității. În cazul nostru, al inginerilor constructori, există legislație primară și secundară pentru toate etapele: începând de la proiectare, implementarea proiectului, toată perioada de viață, inclusiv post-utilizarea; proceduri privind activitatea de control pentru aplicarea prevederilor legale, privind urmărirea curentă și specială a comportării în exploatare a construcțiilor, legi, normative, toate având ca obiectiv general depistarea din timp a unor degradări care pot duce la diminuarea aptitudinii în exploatare a construcțiilor, în condiții optime de siguranță.
Având în vedere legislația existentă ar fi teoretic imposibil să apară situații de genul celor care în fapt apar zi de zi – de la simplele infiltrații de la terase, la afuierea accentuată a infrastructurii podurilor care, în multe cazuri, duce la întreruperi ale circulației.
Ce se întâmplă oare cu proprietarii construcțiilor, mai ales ai domeniului public, unități administrativ teritoriale sau statul?! De ce nu-și doresc să asigure desfășurarea unei activități sistematice de culegere și verificare a informațiilor rezultate din observații și măsurători, în scopul urmăririi în timp a construcțiilor, pentru a le menține în stare de funcționare, în vederea asigurării aptitudinilor acestora pentru o exploatare normală, pentru prevenirea accidentelor și avariilor, dar poate cel mai important, pentru diminuarea pierderilor materiale și uneori pierderi de vieți, precum și degradarea mediului înconjurător?
Sigur, există evenimente care nu pot fi previzionate: cutremure, inundații, căderi masive de zăpadă, alunecări de teren, incendii, explozii etc, când factorul uman nu poate decât să constate efectele.
Dar când neimplicarea anterioară în menținerea în stare bună a construcțiilor conduce la situații în care acestea nu își mai îndeplinesc funcțiile sunt necesare măsuri, chiar și coercitive asupra celor care nu și-au îndeplinit atribuțiile în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Poate că nu aș fi ales pentru editorial acest subiect, dar 4 MARTIE este o zi în care noi toți, indiferent dacă suntem proiectanți, constructori, beneficiari, investitori, proprietari, administratori, experți, verificatori, diriginți, responsabili tehnici cu execuția, autorități publice, ar trebui să ne impunem un alt comportament.
Viețile noastre merită mai mult! Investitorul dorește să plătească mai puțin, constructorul să câștige mai mult, proiectantul – la fel ca și constructorul, administratorul să nu investească nimic pe toată perioada de viață a construcției iar beneficiarii – cei mulți și nevinovați – să fie în siguranță. Un echilibru instabil al dorințelor din care pierdem noi toți, atunci când, din lipsa de seriozitate profesională sau de alocare a fondurilor pentru întreținere, construcțiile intră în colaps. Să ne uităm în jurul nostru și vom vedea că unele construcții nu îndeplinesc condițiile tehnice de funcționare: podurile nu au mai fost expertizate sau, dacă da, nu au fost luate măsurile propuse de experți, drumurile nu s-au mai reparat, șanțurile nu se mai curăță, podețele sunt înfundate, rosturile podurilor sunt degradate, parapeții nu mai există sau sunt ruginiți, clădirile au fațadele deteriorate, jgheaburile nu mai au continuitate etc.
Ce ne dorim? Să construim și apoi să nu întreținem construcțiile? Să investim mult în lucrări de reparații capitale și să nu alocăm la timp fonduri pentru întreținere și reparații curente? Să pasăm responsabilitatea administrației de la o autoritate la alta? Să ”profesionalizăm”, dar fără să aducem specialiști în domeniu, ba chiar să renunțăm la cei care mai sunt?
Responsabilitatea este comună nouă tuturor, profesioniști din construcții, autorități publice, deținători de fond construit, iar rezultatele modului în care o înțelegem le resimt cetățenii, noi toți cei care suntem plătitori de taxe și impozite.
Revenind, 4 MARTIE ar trebui să fie o zi a responsabilizării maxime a factorilor implicați în proiectare, execuție și urmărire a comportării în timp, dar în același timp și a proprietarilor și administratorilor care, din prima zi după recepția unui obiectiv, ar trebui să înțeleagă că au obligația să îl întrețină și să urmărească continuu capacitatea lui de a răspunde scopului pentru care a fost realizat.
(Editorial publicat în Buletinul Informativ al Comisiei Naţionale Comportarea in Situ a Construcţiilor, în calitate de vicepreședinte al CNCSC)