Petre Apostol

Campion național de ciclism, câștigător al tricoului roșu (de cel mai bun sprinter) în Turul României, antrenor, organizator de competiţii, manager de magazin cu specific de ciclism, comentator sportiv, ploieșteanul Alexandru Ciocan s-a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.
În vârstă de 42 de ani, Alexandru Ciocan s-a născut într-o familie de sportivi, tatăl său, Constantin, făcând parte din legendara echipă de ciclism a României din anii 1960, devenind, apoi, unul dintre cei mai valoroşi antrenori ai ţării, iar mama sa, Gabriela, scriind istorie în baschetul feminin românesc, fiind medaliată în Cupa Campionilor Europeni.
Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Ciclism este programată în data de 13 martie, la Sibiu, iar marţi seară forul naţional a anunţat candidaturile validate pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, membru şi cenzor.
Pentru funcţia de preşedinte, alături de Alexandru Ciocan, mai candidează Traian Goga, actualul secretar general al forului naţional, Mariana Macovei şi Sebastyen Szabolcs.
Alexandru are stabilită o strategie, dar şi o echipă solidă în jurul său, pentru funcţiile de vicepreşedinte candidând Ovidiu Burghelea, tot ploieştean, actualul secretar general al Federaţiei Române de Triatlon, şi Cătălin Sprînceană, care se ocupă de singura echipă românească licenţiată UCI din MTB – BikeXpert. Iar ca membri în Consiliul de Administraţie sunt propuşi Ştefan Laibner, Tudor Geangălă şi Ovidiu Simen.
Dintre toţi candidaţii pentru funcţia de preşedinte, se poate spune că Alexandru Ciocan a realizat ceea ce nici federaţia nu a făcut, mai ales pentru ciclismul pe şosea. Acesta a început, din 2013, pe cont propriu, cu resurse obținute în special din sponsorizări, organizarea unui circuit naţional de concursuri de ciclism pe şosea – Road Grand Tour, care a devenit în scurt timp o referinţă pentru toţi pasionaţii de ciclism din România, fie amatori, fie ciclişti de performanţă.
„După o viaţă dedicată ciclismului din poziţia de sportiv, antrenor, comentator şi promotor, organizator, director de vânzări, toate legate de sportul cu două roţi, consider că experienţa pe care am acumulat-o şi pasiunea de care am dat dovadă, abilităţile de comunicare, de organizare şi conducere mă califică pentru poziţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism. Este cea mai indicată poziţie pentru cineva care vrea binele acestui sport! Sportului care i-a oferit absolut totul în viaţă! M-aş simţi onorat să pun umărul la dezvoltarea ciclismului românesc şi sunt convins că alături de noua conducere a Federaţiei se vor realiza lucuri minunate”, a motivat Alexandru Ciocan decizia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.