Municipalitatea a precizat oficial că acesta este cunoscut cu antecedente penale, ispăşind o pedeapsă cu închisoarea pentru omor

 

F. T.

Ieri, în jurul orei 12, pe strada Cameliei din Ploiești, polițiștii Secției nr. 2 au intervenit de urgență în urma unei sesizări primite prin intermediul Numărului Unic „112”.
Oamenii legii au fost alertați că un bărbat în vârstă de 63 de ani amenință că va produce în mod intenționat o explozie în blocul în care locuiește, folosindu-se de o butelie cu gaz.
La fața locului au ajuns și pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Echipajele de intervenție au îndepărtat pericolul iminent, au ridicat și butelia, iar persoana care le-a pus pe jar a fost imobilizată la domiciliu. În urma cercetărilor, urmau să fi dispuse și măsurile care vor fi luate.
În contextul în care bărbatul care a ameninţat că va face să explodeze blocul beneficia de o locuinţă socială a Primăriei Municipiului Ploieşti, reprezentanţii instituţiei au precizat, ieri, într-un comunicat de presă, faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, el ispăşind o pedeapsă cu închisoarea pentru omor: „Deoarece, după ispășirea pedepsei, a depus dosar pentru atribuirea unei locuințe sociale, în anul 2019, i-a fost repartizată o unitate locativă, în blocul cu locuințe sociale de pe Aleea Cătinei. De-a lungul timpului, a avut un comportament agresiv, inclusiv cu un angajat al administrației publice locale, care, între timp, a depus și o plângere la poliție. Administrația publică ploieșteană are în proiect reabilitarea imobilului cu locuințe sociale din Aleea Cătinei (…). Pentru punerea în aplicare a acestei investiții, se impune mutarea chiriașilor din acest bloc în alte locuințe sociale aflate în patrimoniul municipalității ploieștene. Incidentul de astăzi
(n.n. – ieri) a fost generat de refuzul extrem al chiriașului amintit de a se muta în căminul de locuințe sociale Fero. În această ordine de idei, facem precizarea că, în prezent, situația la nivelul blocului cu locuințe sociale de pe Aleea Cătinei este sub control, imobilul respectiv fiind supravegheat de către reprezentanții instituțiilor locale cu competențe în menținerea ordinii și liniștii publice. Totodată, cazul acestui chiriaș urmează să fie atent evaluat de serviciile publice de specialitate. Menționăm că, potrivit Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 106/2013, chiriașii municipalității care au un comportament neadecvat pot fi evacuați din locuințele sociale. (…)”.