Petrolul a pus în vânzare tichete ”de colecție”, la meciul din Cupa României, 1862 de tichete virtuale fiind vândute la partida dintre FC Petrolul Ploiești și ACS Politehnica Iași, toate încasările rezultate fiind direcționate, așa cum se știe, către Academia de Copii și Juniori a clubului. De altfel, pe parcursul acestei săptămâni au fost comandate 125 de kituri cu echipament, de antrenament și de prezentare, ce vor fi repartizate tuturor jucătorilor din Academie.
Campania continuă și pentru meciul dintre FC Petrolul și Metaloglobus București, iar biletele virtuale au fost puse în vânzare online, pe www.entertix.ro, putând fi găsite, într-un număr limitat, și în format tipărit, la magazinul oficial al clubului (luni-vineri între orele 10.00-18.00, sâmbătă între 10.00-12.00).
Tichetele costă 6 lei, încasările urmând să fie, de asemenea, direcționate tot către Academia clubului. Totodată, și de această dată va fi acordat, prin tragere la sorți, un tricou de joc oficial, purtând semnătura „lupilor”.

Petrolul – Astra, miercuri 3 martie

Jucătorii Petrolului și-au aflat, ieri, programul pentru următoarele două săptămâni, Federația Română de fotbal stabilind datele de disputare ale jocurilor din cadrul etapei a 16-a a eșalonului secund, precum și pe cele ale confruntărilor din sferturile de finală ale Cupei României.
Astfel, după ce marți, 23 februarie, de la ora 19.00, vor juca, pe „Ilie Oană”, cu Metaloglobus București (etapa 15), la finalul săptămânii viitoare „lupii” vor merge la Tg. Jiu, pentru confruntarea cu „lanterna roșie” a eșalonului secund, CS Pandurii Lignitul, ce se va disputa duminică, 28 februarie, de la ora 13.45.
Apoi, miercuri, 3 martie, Petrolul va primi vizita Astrei Giurgiu, în sferturile Cupei României, partida de pe „Ilie Oană” urmând să aibă ca oră de start 20.30.
După întâlnirea cu Astra, elevii lui Viorel Moldovan vor avea liber în campionat, în condițiile în care meciul din etapa a 17-a nu se va mai disputa, AFC Turris-Oltul Tr. Măgurele retrăgându-se, așa cum se știe, din competiție.