N. D.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Ploiești, primarul Andrei Volosevici a înregistrat, ieri, o sesizare adresată Comisiei de disciplină a funcţionarilor publici, constituită la nivelul Municipiului Ploieşti, împotriva lui Vaida Adrian, director general adjunct, funcţionar public ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Poliţiei Locale Ploieşti. În legătură cu decizia sa, edilul ploieștean a ținut să precizeze: ”Constatând o serie de abateri în activitatea Poliţiei Locale Ploieşti, în temeiul art. 31 din Legea 155/2010 a Poliţiei Locale, republicată cu completările şi modificările ulterioare, am fost nevoit să sesizez Comisia de disciplină a funcţionarilor publici, din cadrul administraţiei publice locale, pentru a restabili ordinea şi disciplina în desfăşurarea activităţilor Poliţiei Locale Ploieşti”.
În legătură cu acest caz, am ținut să avem un punct de vedere și din partea Poliției Locale Ploiești, de la persoana abiliată în relația cu presa primind următorul răspuns: ”Conducerea Poliției Locale Ploiești a luat la cunoștință de comunicatul de presă emis de Primăria Municipiului Ploiești. La acest moment nu se poate formula un punct de vedere oficial cu privire la aspectele semnalate”.