Adrian Ursea a fost numit antrenor al echipei de prima ligă franceză, OGC Nice, club care l-a demis pe Patrick Vieira, fostul mare internaţional francez!
Ursea are 53 de ani, a jucat în România la Petrolul (apoi la Rapid), acesta revenind ca antrenor la OGC Nice, unde i-a fost secund lui Lucien Favre, actualul antrenor de la Borussia Dortmund, între 2016 şi 2018. În cariera sa de antrenor, ploieşteanul Ursea, posesor al licenţei PRO, a activat mult timp în Elveţia, la Servette Geneva, Xamax sau Meyrin, trecând prin toate nivelurile profesionale posibile (juniori, tineret, antrenor secund, principal, director tehnic!), în cei aproape 20 de ani de carieră ca tehnician.
După ce OGC Nice a fost învinsă cu scorul de 3-2, de Bayer Leverkusen, în grupa C a Europa League, şi nu mai are şanse de calificare în 16-imile competiţiei, iar în Ligue 1 ocupă locul al 11-lea, cu 17 puncte, Vieira a fost demis, în locul său fiind numiţi ploieştanul Adi Ursea şi francezul Frederic Gioria, cel puţin pentru moment aceştia urmând să răspundă de rezultatele echipei.
Căpitanul Naţionalei Under 21 a Franţei – Jeff Reine-Adélaïde – este cotat drept cel mai valoros „elev”al lui Ursea, acesta fiind cotat la 25 milioane de euro, jucătorul născut în 1998 evoluând la Nice sub formă de împrumut de la Lyon. Austriaco-romanul, Flavius Daniliuc, dar şi internaţionalul danez Kasper Dolberg Rasmussen, portughezul Ronz Lopez – împrumutat de la Sevilla, senumărându-se şi ei printre cei care vor fi pregătiţi de fostul petrolist!
Deplasarea de la Reims, de mâine seară, va fi primul joc al lui Ursea pe banca lui Nice.