N.D.

Demarată la începutul lunii octombrie în Prahova, una dintre acțiunile cu statut de pionierat la nivel național, inițiată de o instituție de cultură, a ajuns la final. Este vorba despre proiectul ”Caravana cu muzică”, prin care elevi din școli rurale, din comunele Sângeru și Izvoarele, au fost invitați să participe la patru concerte lecție susținute de orchestrele simfonică și populară ale filarmonicii ploieștene. Proiectul menționat a fost structurat pe patru evenimente importante, câte două în fiecare localitate. Astfel, concertul lecție de muzică clasică destinat elevilor din ciclurile primar și gimnazial a avut loc la Căminele Culturale din Sângeru în data de 7 octombrie, respectiv la Izvoarele, pe 6 noiembrie, elevii putând audia live fragmente din lucrări ale unor compozitori cunoscuți interpretate de Cvartetul Chronos- ansamblu format din artiști ai Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești. A fost vorba despre manifestări interactive, actorul George Frîncu prezentând structura unei orchestre simfonice și instrumentele din orchestră, fiecare elev primind și o schemă cu așezarea tuturor intrumentelor pe scenă în formatul complet al orchestrei, precum și o broșură cu informații despre proiect și filarmonica din Ploiești, respectiv explicații despre instrumente. Concertul lecție de folclor a fost destinat elevilor de la Școlile Gimnaziale Mireșu Mare din comuna Sângeru și Homorâciu, din comuna Izvoarele, prima activitate având loc la Căminul Cultural din Mireșu Mare în data de 21 octombrie, iar cea de-a doua la sediul filarmonicii, în Ploiești, în data de 18 noiembrie, din motive impuse de restricțiile pandemiei, elevii din localitatea Homorâciu putând viziona lecția concert în timp real pe platforma Virtual Concert Hall. Filarmonica „Paul Constantinescu, inițiatoarea acestui proiect, a participat cu Orchestra Populară „Flacăra Prahovei”, căreia i s-a alăturat Ansamblul Folcloric „Doina Prahovei”, în calitate de partener, elevilor fiindu-le prezentate, din patru zone etnografice ale României – Mărginimea Sibiului, Gorj, Valea Prahovei și Ținutul Neamțului – costumele populare specifice, cu o scurtă descriere a acestora, dansul popular din zona respectivă, o melodie populară caracteristică zonei și un instrument muzical. Iar pentru a-i angrena pe toți cei prezenți la eveniment, stimulându-le astfel atenția și curiozitatea, fiecare elev a primit versurile cântecelor populare. Lecțiile concert au fost înregistrate și difuzate în timp real pe rețelele de socializare și pe platforma Virtual Concert Hall, putând fi vizionate astfel de toți cei interesați, profesorii de specialitate primind DVD-uri cu material didactic pentru a putea fi folosit la orele de educație muzicală. De adăugat că elevii participanți la proiect și-au exprimat părerile printr-o felicitare care va fi oferită spectatorilor de la următoarele concerte ale Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, astfel încât ecourile acestui proiect să ajungă la un public cât mai numeros.