Aparatura va fi achiziţionată dacă se va obţine finanţare europeană prin POIM

 

Violeta Stoica

Reprezentanții Spitalului Municipal Câmpina intenționează să achiziționeze aparatură medicală prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare, destinată creșterii capacității de reacție la criza sanitară cauzată de răspândirea Covid-19.
Pentru a achiziționa echipamentele necesare îmbunătățirii calității actului medical, Spitalul Câmpina a întocmit un proiect – “Creșterea capacității de gestionare a crizei cauzată de virusul COVID – 19 prin dotarea cu echipamente medicale „, iar valoarea totală estimată a aparaturii medicale se ridică la circa 14,5 milioane de lei.
Potrivit documentației de atribuire publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, Spitalul Municipal Câmpina, în calitate de autoritate contractantă, dorește să achiziționeze echipamente medicale, împărțite în nu mai puțin de 22 de loturi de produse.
Astfel, unitatea medicală suport Covid ar urma să achiziționeze, printre altele, în cazul în care va obține finanțarea europeană necesară, un aparat anestezie de înaltă performanță, opt ventilatoare de înaltă performanță, opt paturi de Terapie Intensivă radiotransparente, cu mobilitate laterală și antiescare, un aparat de radiologie mobil, zeci de injectomate și o stație centrală pentru acestea, trei roboți de sterilizare cu lampă Xenon și alte echipamente medicale și de dezinfectare a spațiilor. Pe lista spitalului mai este și un dispozitiv special destinat ridicării persoanelor cu greutate mare, chiar și de peste 200 de kilograme. Până la încheierea unor contracte de furnizare, însă, trebuie ca echipamentele să fie aprobate de către Comisia de evaluare a Ministerului Sănătății, în urma încheierii contractului de finanțare europeană.
De aceea, Spitalul Municipal Câmpina a pus și clauza suspensivă în derularea achiziției, astfel încât eventualele firme furnizoare să cunoască faptul că abia după parafarea finanțării europene se va încheia și contractul pentru echipamentele necesare unității medicale, aflate în cele 22 de loturi de produse.