Cabinetul propus de Florin Cîţu şi programul de guvernare au primit, ieri, votul de încredere în camerele reunite ale Parlamentului, la capătul unei şedinţe în care premierul desemnat a fost huiduit şi aplaudat, iar AUR a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională pentru faptul că nu ar fi fost respectată procedura legală de învestitură. În favoarea noului cabinet au votat 260 parlamentari. Au fost 186 voturi „împotrivă”. Pentru ca Executivul să fie învestit este nevoie de majoritatea voturilor parlamentarilor validaţi, adică 228 de voturi „pentru”. Votul a fost secret, cu bile.
Florin Cîțu a fost primit în sala de plen cu aplauze, dar și cu huiduieli, ședința fiind condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, potrivit Agerpres și Hotnews. Înainte de votul în plenul Parlamentului, toţi miniştrii propuşi au fost avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, acest aviz fiind consultativ. ”PSD nu va vota Guvernul Cîţu, care este deja născut mort”, a declarat, ieri, în plenul reunit al Parlamentului, liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu. El i-a transmis liderului PNL, Ludovic Orban, că a pierdut alegerile şi că românii „i-au trimis acasă” pe liberali pentru că „au pus în pericol sănătatea, viaţa, locurile de muncă şi educaţia copiilor”. Liderul deputaților AUR, George Simion, și-a început discursul în plenul reunit al Parlamentului cu versuri din Adrian Păunescu, continuând cu îndemnuri către poporul român să se lupte pentru redeschideea școlilor sau să nu mai accepte să plătească taxe pentru că „oricum ne vor îndatora cât de mult pot ei”. Premierul desemnat, Florin Cîţu, a declarat ieri, în cadrul şedinţei Parlamentului pentru învestirea Guvernului, că sănătatea populaţiei este cel mai important obiectiv şi că îşi doreşte ca România să poată trece cât mai rapid peste perioada de vaccinare. Acesta a menționat că nu va înşela încrederea cu care a fost învestit şi va face tot ce va putea pentru îndeplinirea obiectivelor propuse: trecerea cu bine peste criza din sănătate şi repornirea economiei.
Conform Constituţiei şi regulamentului şedinţelor comune ale Parlamentului, Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. După adoptare, hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului. Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului depun individual, în faţa preşedintelui României, jurământul, iar Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.
Cum va arăta Guvernul: premier – Florin Cîțu, vicepremieri – Dan Barna (USR-PLUS) și Kelemen Hunor (UDMR); miniștri – PNL: Finanțe – Alexandru Nazare (senator de Prahova), Externe – Bogdan Aurescu, Apărare – Nicolae Ciucă, Energie – Virgil Popescu, Interne – Lucian Bode, Educație – Sorin Câmpeanu, Cultură – Bogdan Gheorghiu, Agricultură – Adrian Oros, Muncă – Raluca Turcan; USR: Justiție – Stelian Ion, Sănătate – Vlad Voiculescu, Transporturi – Cătălin Drulă, Fonduri Europene – Cristian Ghinea, Economie – Claudiu Năsui, Cercetare, Inovare, Digitalizare – Ciprian Teleman; UDMR: Dezvoltare – Cseke Attila, Mediu – Tanczos Barna, Tineret și Sport – Novák Eduárd.