Nicoleta Dumitrescu
Recent, Ministerul Culturii a anunţat că şi anul acesta susţine activitatea de cercetare arheologică prin finanţarea mai multor proiecte ale instituţiilor din subordinea sa, dar şi a altor muzee. Bugetul total alocat acestei activităţi prin Programul naţional de finanţare a cercetării arheologice sistematice 2020 este de 700.000 de lei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova primind 25.000 de lei pentru finanţarea unui proiect de cercetare a unui şantier arheologic . Despre ce proiect este vorba am aflat de la cercetător ştiinţific I dr. Alin Frânculeasa, care a avut amabilitatea să ne ofere mai multe detalii. Este vorba despre situl arheologic care se află la vest de satul Șoimești din comuna Ceptura, cercetările fiind finanțate de Consiliul Județean Prahova prin intermediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, anul acesta fiind primită şi suma menţionată de la Ministerul Culturii. Cercetările la acest sit au început în anul 2014, fiind realizate de un colectiv format din arheologi de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul Județean Buzău. Plecând de la o serie de informaţii ce datau din anul 1911, legate de o descoperire a unui profesor local în zona respectivă, iniţial, săpăturile arheologice de la Şoimeşti au debutat sub semnul scepticismului, însă ulterior s-a dovedit că este vorba despre descoperiri mai mult decât importante, inedit pentru Prahova fiind faptul că aici a fost descoperită o aşezare a culturii Cucuteni. “În sit sunt suprapuse trei așezări care au funcționat succesiv în mileniile IV și III î.Hr.. Cele mai vechi descoperiri atestă că oamenii au locuit aici în prima jumătate a mileniului IV î.Hr. (3900-3700 î.Hr), materialele arheologice confirmând prezența unei comunități în care tradițiile Cucuteni coexistau cu cele de origine estică de la nord-vestul Mării Negre. Este cea mai vestică așezare cercetată în care apar materiale specifice culturii Cucuteni. Au fost cercetate trei locuințe de suprafață realizate din lemn și lut. Se remarcă prezența ceramicii pictate de tradiție Cucuteni, dar și a unor reprezentări zoomorfe – bovine – modelate din lut. Așezarea a sfârșit în urma unui incendiu care a distrus locuințele construite din lut și lemn. După mult timp, la mijlocul mileniului III î.Hr., aici exista o comunitate atribuită culturii Glina-Schneckenberg (2650-2400 î.Hr.), în care regăsim elemente sudice/muntene, dar și cele transilvănene sunt bine reprezentate. Se remarcă, de data aceasta, ceramica, dar și uneltele din os sau corn. Următoarea comunitate care ocupă acest deal este una Monteoru timpurie de tip Odaia Turcului (2400-2300 î.Hr.) cu un material ceramic specific care anunță o cultură ce va ocupa zona nord-munteană mai bine de un mileniu. Deocamdată, prin urme discrete, avem în acest sit prezența culturii clasice Monteoru (2250-1800 î.Hr.) , care reprezintă ultima comunitate care va locui aici”, a menţionat Alin Frânculeasa. Totodată, la situl de la Şoimeşti n-au întârziat să apară şi alte descoperiri, dintre cele mai importante remarcându-se un mormânt din epoca bronzului (2800-2600 î.Hr.) în care fusese înmormântată o tânără femeie cu un inventar foarte bogat pentru standardele epocii de atunci, find găsite vase din lut, podoabe din argint, cupru şi scoică. “Piesele descoperite indică legături cu Transilvania, dar și spațiul nord-vest pontic și lumea stepei. Persoana înmormântată reprezintă imaginea elitei locale care avea acces la resurse, dar avea și conexiuni şi contacte cu zonele învecinate. În sit au mai fost descoperite și unelte sau arme din os, piatră, dar și metal. Remarcăm un pumnal realizat din cupru, piesă specifică populațiilor din stepă care își înmormântau defuncții în movile de pământ (tumuli). De altfel, la sud de sit se află numeroase morminte în tumuli dispuse pe raza localităților Ceptura, Inotești, Colceag, Parepa, Conduratu, Fulga, Cireșanu, Baba Ana, Sălciile, Boldești-Grădiștea, Gura Vadului, Tomșani, Magula, Ciorani etc. “, a mai menţionat Alin Frânculeasa. Potrivit acestuia, descoperirea de la Șoimești reprezintă un indiciu al interacțiunii comunităților autohtone cu cele cu origine stepică în prima jumătate a mileniului III î.Hr, motiv pentru care rezultatele cercetărilor au fost publicate atât în reviste științifice din România, cât și din Europa Occidentală, fiind realizate şi numeroase investigații științifice atât de instituții din România, cât și din Europa sau S.U.A.
