Pompierii – daţi afară, iar serviciul – externalizat!

V. Stoica

Proiectul de hotărâre privind restructurarea personalului Consiliului Județean Prahova a fost adoptat, ieri, în cadrul ședinței care a avut loc la Palatul Administrativ din Ploiești. Astfel, conform deciziei care va intra în vigoare la începutul anului viitor, 101 posturi vor dispărea din schemă și cam tot atâția oameni vor rămâne șomeri.
Conform proiectului, din numărul total de funcții/posturi – de 146 – vor rămâne 117 funcții publice (din care 13 funcții publice de conducere, inclusiv funcția de secretar general al județului) și 29 de funcții contractuale sau alte categorii de personal care ocupă funcții care nu fac parte din aparatul de specialitate al consiliului județean (demnitari, administrator public și personal de la cabinetele demnitarilor) din care 3 funcții de demnitate publică, o funcție de administrator public, 6 posturi la cabinetele demnitarilor și 19 funcții contractuale de conducere.
Hotărârea prevede reorganizarea Direcției Tehnice și a Direcției Servicii și Achiziții Publice și înființarea Direcției Achiziții și Lucrări Publice cu un număr de 27 de posturi cu următoarea structură: Serviciul achiziții publice si contracte, Compartiment transport, Compartiment monitorizare servicii publice, Compartiment mediu, Serviciu lucrări publice care are în componență Compartimentul drumuri şi poduri, Compartimentul acorduri drumuri judeţene şi Compartimentul lucrări publice.
Hotărârea mai prevede și reorganizarea Serviciului resurse umane cu o structură de 10 funcții publice, care are în componență pe lânga Compartimentul resurse umane și Compartimentul sănătate, cultură, învățământ, mass-media, sport-tineret, ong-uri, turism, precum și reorganizarea Biroului audit intern în Compartiment audit intern cu 3 funcții de execuție. Va fi desființat Compartimentul control al președintelui care avea în componență o funcție publică de execuție ocupată și, de asemenea, va fi reorganizată și Direcția Juridic Contencios şi Administrație Publică la un numeric de 18 funcții publice, aceasta urmând să cuprindă Compartiment juridic contencios, Compartiment informatică și Serviciu gestiune documente și relații publice. Și Direcția Economică va fi reorganizată, la un numeric de 20 de posturi repartizate la Serviciul buget și creanțe și Serviciul financiar contabilitate, la fel Direcția Patrimoniu la un numeric de 21 de posturi cu Compartimentul administrare domeniul public și domeniul privat și o componentă de admnistrativ prin structura cu posturi de natură contractuală de la Compartimentul administrativ, personal de întreținere și Compartimentul administrare clădiri.
Ciudată este decizia de desființare a formației de pompieri, care va deveni un serviciu externalizat. S-a mai stabilit și ca în Consiliul Județean să fie doar cinci posturi de șofer, patru la dispoziția funcțiilor de demnitate publică, administrator public și secretar general al județului și doar un șofer pentru direcțiile de specialitate.
Direcția Arhitect Șef se reorganizează pe un numeric de 16 posturi funcții publice și Compartiment planificare teritoriu, urbanism și cadastru, Compartiment disciplină, control în construcții și autorizare și Birou unic, iar Direcția Proiecte cu Finanțare Externă va rămâne cu 19 posturi – funcții publice de nivel studii universitare de licență şi specializări în scrierea și management de proiect.