După două săptămâni de pauză în campionat, petroliștii se pregătesc pentru următorul joc oficial, cel pe care îl vor disputa duminică, de la ora 14.30, pe terenul nou-promovatei ACS Fotbal Comuna Recea.
Până vineri, atunci când vor pleca spre localitatea maramureșeană, „lupii” se antrenează la Strejnic, iar Viorel Moldovan are la dispoziție întreg efectivul, singura absență fiind aceea a portarului Cebotari, plecat în această perioadă la echipa națională a Republicii Moldova. În plus, de ieri, la antrenamentele formației ploieştene participă și trei fotbaliști noi, aflați în vederile staffului tehnic și administrativ pentru o completare a lotului de jucători: Steve Leo Beleck, Richard-Quentin Samnick și Salif Cisse.
Astfel, după o perioadă de izolare și două teste, consecutive, cu rezultat negativ COVID-19, atacantul Steve Leo Beleck (27 ani, 1.88 m) a putut să se pregătească, pentru prima dată, alături de petroliști.
Un alt jucător nou-venit la antrenamentele formației ploieştene este fundașul central francez Richard-Quentin Samnick (27 ani, 1.90 metri). Samnick și-a făcut junioratul la PSG, ajungând până la nivelul echipei secunde a parizienilor, după care a evoluat pentru Bari, Martina Franca, Chateauroux și, ultima dată, Quevilly-Rouen, adunând prezențe în eșaloanele doi și trei din Italia și Franța. A fost, de asemenea, component al naționalei U19 a Franței, cu care a jucat trei meciuri, în toate ca titular, la turneul final al Campionatului European din 2012, făcând pereche în centrul defensivei cu actualul jucător al Barcelonei, Samuel Umtiti! De menționat și alți câțiva coechipieri ai lui Samnick în acea echipă, eliminată în semifinalele turneului, după lovituri de departajare, de către Spania: Paul Pogba (Manchester United), Lucas Digne (Everton, ex-PSG, AS Roma și Barcelona), Jordan Veretout (AS Roma, ex-Aston Villa, Fiorentina), Geoffrey Kondogbia (Valencia, ex-Lens, Monaco, Sevilla, Inter Milano), Alphonse Areola (Fulham, ex-PSG, Villarreal, Real Madrid) sau Alassane Plea (Borussia Monchengladbach, ex-Olympique Lyon)!
În fine, Salif Cisse (28 ani,1.87 metri) este un atacant francez, care a evoluat ultima dată la Tsarsko Selo, formație cu care a bifat patru meciuri în debutul acestui sezon al primei divizii bulgare. Cisse și-a făcut junioratul la Le Mans, evoluând apoi pentru mai multe formații din eșaloanele trei și patru franceze, precum Limoges, VF Lucon, ASM Belfort, Athletico Marseille și US Granville, dar și, vreme de o jumătate de an, în Republica Democrată Congo, la DC Motema Pembe.
De asemenea, la antrenamentele din această săptămână a „galben-albaștrilor” a participat, în premieră, și tânărul goalkeeper Petru Marinache, cel care apără poarta echipei de juniori „U19” a Petrolului Ploiești.

Ben Levy – venit, semnat, plecat!

În schimb, Petrolul s-a despărțit, în această săptămână, de jucătorul israelian Ben Levy, rezilierea angajamentului producându-se prin acordul părților.
Sosit în vară la Ploiești, Levy a avut o singură prezență în tricoul „galben-albaștrilor” într-un joc oficial, în deplasarea de la Reșița.