Petre Apostol

În contextul pandemiei de COVID-19, Federaţia Română de Handbal a luat decizia de a organiza turnee în cadrul campionatelor naţionale de seniori, în locul etapelor tur-retur, cel puţin deocamdată. La masculin, s-a disputat, deja, un turneu cu trei etape, la Sfântu Gheorghe, iar competiţia feminină urmează să debuteze cu un turneu în care se va derula o singură etapă.
Sezonul 2020-2021 din Liga Florilor va începe chiar la Ploieşti, în Sala „Olimpia”, peste două săptămâni, în zilele de 14 şi 15 octombrie. Sunt programate câte patru partide pe zi, echipa nou-promovată Activ Prahova Ploieşti urmând să debuteze pe prima scenă a handbalului românesc joi, 15 octombrie, de la ora 15:45, în compania formaţiei HC Dunărea Brăila, o pretendentă la primele locuri din clasament.
În prima zi a turneului de la Ploieşti, 14 octombrie, sunt programate următoarele meciuri: Rapid Bucureşti – CSM Slatina (ora 10:15), CSM Galaţi – Gloria Bistriţa Năsăud (ora 13:00), HC Zalău – Minaur Baia Mare (ora 15:45), SCM Gloria Buzău – CSM Bucureşti (ora 18:30 – meci televizat pe postul 1 al Televiziunii Române).
Apoi, în a doua zi, se vor juca partidele următoare: Crişul Chişineu Criş – CSU Cluj Napoca (ora 10:15), CS Dacia Mioveni – CS Măgura Cisnădie (ora 13:00), Activ Prahova Ploieşti – HC Dunărea Brăila (ora 15:45), SCM Craiova – SCM Râmnicu Vâlcea (ora 18:30).
De menţionat că meciurile se vor desfăşura fără spectatori.