„Cluj Arena” a fost gazda Campionatelor Naţionale de Atletism în aer liber pentru seniori şi tineret (U23), eveniment la care secția de atletism de la CSM Ploieşti și-a îmbogăţit palmaresul cu două titluri de campioni la seniori şi unul de vicecampion la „tineret”.
Favorit în proba de aruncare a greutăţii, Rareş Toader şi-a respectat statutul şi s-a impus fără să forţeze, cu o performanţă de 18.76 metri, fiind cu 39 de centimetri mai bună decât a următorului clasat, Marius Musteaţă, de la CSU Suceava.
Campion naţional de seniori a devenit şi Petre Rezmiveş, în proba lui de bază, cea de 100 metri, sportivul pregătit de Augustin Iancu şi Robert Munteanu reuşind să se impună în finală cu 10.71 secunde, în faţa lui Valentin Tănase (10.74 secunde) şi Gabriel Tone (10.77 secunde), ambii de la CSM Oneşti.
Cea de-a treia medalie din tabăra ploieşteană i-a revenit lui Mihai Vasiliu, care a devenit vicecampion naţional de tineret în proba de 400 metri garduri, cu o performanţă de 55.33 secunde. În ierarhia seniorilor, rezultatul obţinut l-a situat doar al patrulea, el ratând „bronzul” pentru doar 9 sutimi de secundă.
De la CSM Ploieşti, între primele 8 poziţii s-au mai situat Pricopie Cristina (locul 7) şi Joinel Jasmine (locul 8) la 100 metri, Constantin Andonii (locul 7, seniori) şi Alexandru Geamănu (locul 8, tineret) la 400 metri.