Medicii au cerut renunțarea la ele, pentru a nu aglomera cabinetele în pandemie
Adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate și avizul epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate sunt obligatorii pentru elevi și preșcolari, la începerea noului an școlar, a precizat miercuri Ministerul Sănătății, la solicitarea HotNews.ro. Reprezentanții instituției conduse de Nelu Tătaru mai spun că nu au în vedere, în acest moment, renunțarea la obligativitatea prezentării acestor documente. Medicii de familie ceruseră să se renunțe la aceste adeverințe la începutul anului școlar, motivând că valul de părinți și copii care se vor prezenta la cabinete într-un timp foarte scurt crește riscul de îmbolnăvire atât pentru copii, cât și pentru bolnavii cronici care merg la medicul de familie.
Potrivit Ministerului Sănătății, documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învăţământ sunt:”În conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 la Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5298/1668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, documentele medicale necesare la înscrierea/frecventarea/terminarea unui ciclu de învăţământ sunt:a) adeverinţă medicală pentru înscrierea în colectivitate, b) aviz epidemiologic pentru (re)intrare în colectivitate.”Adeverinţa medicală se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit legii:
a) La înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivităţii de la care provine copilul. b) La terminarea unui ciclu de învăţământ preuniversitar – se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea. c) La transferul elevului într-o altă unitate şcolară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învăţământ de la care se transferă
Avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit legii: a) după o perioadă de absenţă din colectivitate de cel puţin 3 zile consecutive; b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri seară, într-o emisiune televizată, că a trecut ceva timp de când copiii nu au fost evaluați din punct de vedere al sănătății, situație în care „Ar trebui să avem un efort comun în care să știm că ei vor merge în siguranță către școală și ceilalți elevi unde vor merge (la școală) se vor simți în siguranță.”