N. D.

Cei care şi-au programat să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în cea mai cunoscută staţiune de pe Valea Prahovei – Sinaia – vor avea parte de o surpriză aparte, având ocazia să fie martori la o întoarcere în timp. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sinaia, astăzi, începând cu ora 16:00, vor avea loc două momente dedicate eroilor căzuți în bătăliile militare purtate de armatele Antantei pe linia Carpaților. Mai exact, între orele 16:00 – 16:30, este programată ceremonia militară și religioasă de comemorare, urmată de depunere de coroane, în fața Cimitirului Eroilor, iar în intervalul orar 16:30 – 18:00, în Parcul Dimitrie Ghica, va avea loc o demonstrație de reconstituire istorico-militară a bătăliilor din Primul Război Mondial. Acțiunile sunt organizate în cadrul evenimentului „Marșul Comemorativ Crucea Eroilor”, ediția a X-a, cu participarea militarilor români și străini, care vor utiliza drapele, uniforme și arme din timpul Primului Război Mondial (1916-1919). Întrucât evenimentul se organizează în condiții speciale de siguranță sanitară, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și prevenție impuse de actualul context epidemiologic, participanții sunt rugaţi să păstreze, pe toată durata evenimentului, distanța față de restul participanților, să se dezinfecteze pe mâini și să poarte masca de protecție. Autorităţile din Sinaia au mai menţionat că traficul rutier va fi restricționat în intervalul 15:45-16:30 în zona cimitirului Eroilor, pe sectorul de drum str. Eroilor până la intersecția dintre str. Octavian Goga – str. Mănăstirii.