F. T.

Un individ prins în flagrant de către polițiști în timp ce scotocea într-un apartament din Ploiești, s-a gândit că singura scăpare este să sară pe geam.
Să sară de la etajul III!
Iată cum relatează reprezentanții IPJ Prahova întâmplarea:
„La data de 13 august, în jurul orei 12.30, polițiștii Secției de Poliție nr.3 Ploiești au fost sesizați de o persoană  că într-un apartament vecin se aud zgomote.
La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție pentru verificări.
În momentul în care polițiștii au ajuns la ușa apartamentului indicat de apelant, o persoană surprinsă în apartamentul încuiată pe interior a sărit voluntar de pe geamul balconului situat la etajul 3. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 31 de ani, care  în urma impactului a supraviețuit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”.
Pe mai departe, oamenii legii au continuat cercetările și „la scurt timp, au depistat o a doua persoană bănuită a fi implicată în comiterea faptei, față de aceasta din urmă fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore” (comunicat IPJ Prahova).
În prezent, cercetările sunt continuate de către polițiștii ploieșteni, fiind deschis dosar penal pentru comiterea  infracțiunilor de „tentativă la furt calificat” și „complicitate la tentativă la furt calificat” .