Peste o mie de lideri religioși americani i-au solicitat președintelui Donald Trump să renunțe la reluarea execuțiilor federale, programată săptămâna viitoare după 17 ani de întrerupere, potrivit AFP.
„În timp ce țara noastră se luptă cu pandemia de Covid-19, cu o criză economică și cu un rasism sistematic în sistemul de justiție, trebuie să ne concentrăm pe protejarea vieții, nu pe eliminarea ei”, se arată în declarația semnată de lideri religioși de confesiuni diferite.
Printre aceștia se numără episcopii catolici, în conformitate cu refuzul Bisericii Catolice de a accepta pedeapsă capitală, dar și evanghelici, care sunt mai împărțiți în această privință.
„În calitate de pastor evanghelic, inima îmi este frântă când văd că țara mea își dorește să-și omoare cetățenii din nou, după ce am avut deja atât de multe decese în ultimele luni”, a declarat Carlos Malavé, directorul executiv al organizației creștine Biserici Împreună.
Guvernul lui Donald Trump a decis în urmă cu aproape un an să revină la practica execuțiilor federale, ultima dintre ele datând din 2003.
Departamentul Justiției a adoptat un nou protocol de injecție letală și a programat cinci execuții care vor avea loc într-o închisoare federală din Indiana. Ele vizează persoane condamnate „pentru că au ucis, și uneori torturat și violat, membrii cei mai vulnerabili ai societății: copii sau persoane în vârstă”, se arată în comunicat.
Pedeapsa cu moartea este legală în Statele Unite dar mai multe state au declarat-o ilegală sau au pronunțat moratorii.
La nivel federal, după ridicarea unui moratoriu în 1988, doar trei persoane condamnate la moarte au fost executate, ultima în 2003.
Tribunalele federale pronunță rareori pedepse capitale și doar circa 60 de persoane se află pe culoarele morții în închisori federale.