N. Dumitrescu

Olari este prima unitate administrativ-teritorială din Prahova în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică pentru imobilele cuprinse pe raza comunei. Potrivit Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Prahova, la Olari, lucrările de cadastru general au început în anul 2018 și au vizat o suprafață totală de 1.807 de hectare.
Noile cărţi funciare ale celor 3.686 imobile din comună au fost înmânate autorităţilor locale în data de 15 iulie, urmând ca în perioada imediat următoare să fie ridicate de către proprietari de la sediul Primăriei Olari, documentele fiind eliberate gratuit locuitorilor, așa cum prevede Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023, susținut de Guvernul României.
Finanțarea lucrărilor a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin OCPI Prahova, obiectivul principal al programului menționat fiind înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor – terenuri, clădiri şi apartamente – din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Așa cum au mai menționat reprezentanții OCPI Prahova, în prezent, din totalul celor 104 unități administrativ-teritoriale din județ, în alte 64 de localități se desfașoară lucrări de cadastru general.