F.T.

În cazul unora, care te lasă „cu mâna la inimă”, care îţi strică ziua, care te pun pe drumuri, pentru a sesiza poliţia, ce altă măsură poate fi luată decât să-i „întrebi de sănătate”, să le întocmeşti dosar penal şi, acolo unde e cazul, să îi bagi la beci?!
La beci, cum este argoul.
Reţinuţi – cum procedează poliţiştii – , arestaţi preventiv, cum decid judecătorii.
Exemplificăm: ” La data de 19 iulie a.c., polițiștii din Vălenii de Munte au fost sesizați cu privire la furtul unui telefon mobil și al unei sume de bani, din locuința unei femei, săvârșit de către autori necunoscuți. În urma verificărilor efectuate, a fost depistat un bărbat din localitatea Drajna, bănuit de comiterea faptelor. Totodată, au fost recuperate și bunurile sustrase”, precizează IPJ Prahova, într-un comunicat.
Bunuri recuperate, este adevărat. Numai că, potrivit aceleiaşi surse din care am citat mai sus, „în urma administrării probatoriului, față de acesta ( a individului-n.n.) a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile”.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, în cadrul unui dosar penal deschis care are ca obiect comiterea infracțiunii de furt calificat.
Tot în sus-amintita zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălțești au fost sesizați că persoane necunoscute au pătruns într-un magazin din localitate, prin forțarea unui geam, sustrăgând mai multe bunuri ( un telefon mobil, mai multe pachete de țigări), precum şi o sumă de bani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat un bărbat de 32 de ani din comuna Păcureți, bănuit de comiterea faptelor. Au fost recuperate și o parte din bunuri. Față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale (comunicat IPJ Prahova).