Luiza Rădulescu Pintilie

 

După 60 de zile de distanţare chiar şi de propria existenţă dinainte, izolaţi înapoia porţilor şi a uşilor de teama coronavirusului, „liberi” să umblăm doar sub declaraţie pe propria răspundere, trecuţi prin stare de urgenţă şi plasaţi apoi sub… vigilenţa alertei, ne întoarcem, de câteva zile, uşor-uşor, pe „frontul” vieţii de fiecare zi…

Însă fiecare cu „linia I” a propriei existenţe, în ştiuta luptă care e, dintodeauna, viaţa pentru oricare dintre noi! Fiindcă, până la urmă, trăim în această lume fiecare cu viaţa sa. Avem dorinţe, visuri şi idealuri diferite. Alte priorităţi şi aşteptări de la noi şi de la alţii. Fericiri şi nefericiri unice. Temeri de neînţeles şi greşeli de neacceptat pentru alţii, uneori repetându-le. Credinţe pe care le-am apăra cu orice sacrificiu. Drumuri pe care le-am ales şi culmi pe care am decis să le urcăm. Victorii şi eşecuri copleşitoare. Reveniri spectaculoase.Minuni şi prăbuşiri devastatoare. Speranţe şi dezamăgiri. Încercări şi clipa dulce a reuşitei. Plângem şi râdem la vedere sau oprind lacrima şi surâsul la bariera universului sufletesc. Ştiaţi că, atunci când plângem de fericire, prima lacrimă va cădea din ochiul drept, iar atunci când plângem de durere, prima lacrimă va curge din ochiul stâng?!
În lupta aceasta pe cont propriu, ceva pare să ne fi aliniat, totuşi, de aceeaşi parte a baricadei: recâştigarea dreptului la viaţa de fiecare zi! Atât cât înseamnă şi ce înseamnă pentru fiecare, statuat prin propria… ordonanţă militară şi neuitând că există totuşi nu numai legi scrise, ci şi legile nescrise fără de care nu poţi trăi, niciând şi niciunde, ca om între oameni. Nu întâmplător unii – de la guvernanţi la oamenii de rând – au părut mai îngrijoraţi de amânarea deschiderii teraselor şi a plajelor decât de redeschiderea şcolilor, unde se scrie, chiar în aceste zile, destinul unor noi generaţii de absolvenţi! Poate că aveau dreptate până la urmă aceia care spuneau că, într-un fel, a fost ceva mai uşor sub pandemie decât acum, când repornirea pe bucăţi nu e deloc ca şi cum ai întoarce ceasul de la ora la care a amuţit! Şi-ar fi de râs dacă n-ar fi cu adevărat de plâns câtă poticneală legislativă şi câte reveniri legate numai de calculul matematic al amplasării şezlongurilor pe nisip şi al scaunelor la masa la care se aşază prieteni, familişti ori necunoscuţi! Şi-apoi câtă rigurozitate, până la CNP, pentru eventuala identificare a comesenilor! Sigur, nimic nu se înnoadă uşor, mai ales când ţesătura vieţii a fost ruptă, din firescul ei, aşa de brutal cum a făcut, pentru omenirea întreagă, acest coronavirus! Ajuns, paradoxal, sub cele mai fine lupe ale cercetătorilor din lumea întreagă, în speranţa de a găsi un vaccin salvator şi aruncat, în acelaşi timp, în parodie, în încercarea de a-i şubrezi „Coronei”, fie şi doar în râs şi ironie, puterea ce s-a dovedit atât de ucigaşă!
Fără declaraţie pe propria răspundere în buzunar şi fără ameninţarea încălcării rigorilor vreunei ordonanţe miliare, iată-ne, aşadar, bătând cadenţa pentru reintrarea deplină pe frontul vieţii noastre de fiecare zi! Nu de puţine ori chiar în linia I, fiindcă, să nu ne amăgim, nu au început obstacolele în existenţa nimănui odată cu declararea oficială a pandemiei şi nici nu se vor încheia odată cu anunţul depăşirii ei! Obstacolele au fost şi rămân şi nimeni, absolut nimeni, nu e ocolit de ele. E vechi avertismentul că nimeni nu ajunge la diamante fără să treacă prin situaţii dificile! Dar viaţa merge de fiecare dată mai departe şi îl iubeşte pe acela care, la rându-i, o iubeşte! Aşa că, din acest moment, doar de noi depinde dacă stăm pe loc, mergem la pas sau reluăm exerciţiul zborului înalt pe drumul pe care ni l-am ales fiecare dintre noi. Drum bun tuturor!