Activ Prahova Ploiești, direct la Turneul Final al Diviziei A

Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal s-a reunit, ieri, într-o ședință online și a discutat despre închiderea sezonului de handbal. Majoritatea a votat pentru variantele de încheiere a sezonului pe teren. Pe data de 18 mai, membrii vor reevalua situația, în funcție și de răspunsurile pe care le vor obține până atunci de la autorități. Astfel, primele jocuri în prima ligă ar urma să se desfășoare în 14 iunie, respectiv cele din etapa a 24-a din Liga Zimbrilor. Dar, primul joc oficial va fi o zi mai devreme, în liga secundă feminină, restanța CSM București – Știința București.
Cu privire la competițiile masculine, cu 12 voturi „pentru” și patru „împotrivă”, s-a votat următoarea propunere a federației:
Liga Zimbrilor:
Duminică, 14 iunie: Etapa a 24-a
Joi, 18 iunie: Etapa a 25-a
Duminică, 21 iunie: Etapa a 26-a
Duminică, 28 iunie: restanțele AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București (Etapa a 10-a) și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012 (Etapa a 23-a)
Cupa României Fan Courier
24-25 iunie, Turneul Final Four
semifinala CSM Bacău – CS Dinamo București va conta și pentru meciul restant din campionat (Etapa a 20-a)
Divizia A
19-21 iunie: disputarea direct a turneului final de Divizia A (19-21 iunie) cu cele 8 echipe clasate pe primele 2 locuri în cele 4 serii:
19 iunie: meciuri eliminatorii între 1A-2B, 1C-2D, 1B-2A, 1D-2C
20 iunie: semifinale: Meci 1: câștigătoarea între 1A-2B și 1C-2D; Meci 2: câștigătoarea între 1B-2A și1D-2C
21 iunie: finalele: învinsele între ele, câștigătoarele între ele
28-30 iunie: Baraj de promovare
Cu privire la competițiile feminine (în Divizia A fiind și echipa Activ Prahova Ploiești, implicată în lupta pentru promovare), cu 11 voturi „pentru” și cinci „împotrivă”, s-a votat următoarea propunere a federației:
Liga Florilor
24 iunie: restanța din Etapa a 16-a (AHCM Slobozia – CSM București)
Cupa României Fan Courier
Marți, 16 iunie: sferturile restante SCM Rm. Vâlcea – HC Dunărea Brăila și CSM București – CSM Slatina
20-21 iunie: Final Four
Divizia A
Sâmbătă, 13 iunie: CSM București – CSU Știința București (Etapa 25) – meciul care poate schimba ierarhia în Seria B.
19-21 iunie: disputare direct a turneului final (fără turneu semifinal), cu cele 8 echipe aflate pe locurile calificabile, astfel:
19 iunie: meciuri eliminatorii între 1A-2B, 1C-2D, 1B-2A, 1D-2C (CS Activ, locul 2 în Seria C, ar urma să joace cu ACS Crișul Chișineu-Criș)
20 iunie: semifinale: Meci 1: câștigătoarea între 1A-2B și 1C-2D; Meci 2: câștigătoarea între 1B-2A și1D-2C
21 iunie: finalele: învinsele între ele, câștigătoarele între ele
26-28 iunie: Baraj de promovare
În majoritate, Consiliul de Administrație a votat ca toate celelalte variante propuse pentru înghețarea campionatului să fie pentru moment amânate.
Până în data de 18 mai, federația intenționează să consulte cluburile din Ligile Naționale și pe cele cu șanse de promovare. În cazul în care nu se va putea juca, atunci variantele de „înghețare” vor fi repuse pe tapet.