Au fost aprobate, oficial, modificările pentru activitatea tuturor facultăților

Nicoleta Dumitrescu

 

Este oficial, coronavirusul a schimbat structura anului universitar la Universitatea ”Petrol-Gaze” Ploiești! Existând autonomie universitară, conducerea instituției de învățământ superior din Prahova – care are a profil unic atât pe plan național, cât și în lume – a hotărât asupra modificărilor privind activitatea fiecărei facultăţi în parte. Schimbările vizează perioadele în care se vor desfăşura sesiunea de vară a examenelor şi cea de restanțe, reexaminările, cât și datele când vor avea loc examenele de finalizare a studiilor- atât pentru cele universitare de licență, cât și pentru cele de master. Inițial, la toate facultățile UPG Ploiești, sesiunea de vară era programată să înceapă după data de 11 mai, dar, din cauza întreruperii cursurilor – la jumătatea lunii martie a.c. – a fost nevoie de modificări. Astfel, până la anunțul oficial al revenirii studenților la curs, după ce se va încheia starea de urgență la nivel național instituită din cauza pandemiei de coronavirus, s-a decis ca sesiunea de vară să înceapă după prima săptămână a lunii iunie, examenele de finalizare a studiilor fiind programate în luna iulie. La începutul anului, la UPG Ploiești erau înregistrați peste 5.000 de studenți, dintre care 49 deja s-au retras, din diverse motive. În anii terminali, la studii universitare de licență sunt înregistrați peste 1.200 de studenți, iar la master – peste 600. Pe toată perioada suspendării cursurilor, materialele didactice le-au fost transmise studenților prin mijloace on-line.

Potrivit conf. univ.dr. Mirela Dulgheru, purtătorul de cuvânt al Universității ”Petrol-Gaze” Ploiești, Senatul universității a aprobat modificarea structurii anului universitar 2019-2020 în ședinta din data de 10 aprilie 2020. Astfel, conform deciziilor luate, pentru studiile universitare de licență, la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică, Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor și Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimiei, sesiunea de vară va avea loc în perioada 8.06-5.07.2020, inițial studenții fiind informați că 3-upgva avea loc în perioada 11.05-7.06. Sesiunea de restanțe a fost fixată pentru perioada 6.07-12.07.2020, prima rundă de reexaminare este în perioada 13.07-15.07, a doua rundă de reexaminare în zilele de 16 și 17 iulie, examenul de finalizare a studiilor fiind în perioada 18.07-26.07. La Facultatea de Științe Economice, sesiunea de vară a fost mutată în perioada 1.06-21.06.2020 (inițial a fost anunțată pentru perioada 18.05-7.06), iar cei care nu vor promova examenele le pot susţine din nou în perioada 22.06-26.06, când a fost programată sesiunea de restanțe. Studenții de la această facultate vor avea la dispoziție două zile pentru reexaminări – 27 iunie și 28 iunie – examenul de finalizare a studiilor fiind anunțat pentru perioada 29.06-5.07. La Facultatea de litere și științe, sesiunea de vară va avea loc între 1.06-21.06 (inițial a fost anunțată pentru perioada 18.05-7.06), sesiunea de restanțe: 22.06-22.06; prima rudă de reexaminări – 26 iunie, a doua rundă – 28 iunie, examenul de finalizare a studiilor fiind programat în perioada 29.06-5.07. 2020.
La studiile universitare de master, modificările aprobate sunt valabile pentru toate profilurile. Astfel, sesiunea de vară va avea loc în perioada 1.06-21.06.2020 (inițial era programată în perioada 14.05-24.05), sesiunea de restanțe: 22.06-26.06, prima rundă de reexaminare pe data de 27 iunie, iar a doua pe 28 iunie, examenul de finalizare a studiilor urmând să fie susținut în perioada 29.06-5.07.2020.
Conform datelor valabile în luna ianuarie 2020, la UPG Ploiești erau înregistrați 5.784 de studenți ( înscriși la studii universitare de licență, master și doctorat), cu precizarea că de la începutul anului universitar s-au retras 49 de studenți. Anul acesta ar trebui să-și încheie studiile universitare de licență 1.213 de studenți, iar la master 664 de studenți.
Reamintim faptul că, având în vedere măsurile adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru evitarea răspândirii infecției cu COVID-19, Senatul Universității Petrol-Gaze din Ploiești a hotărât suspendarea cursurilor, în integralitate, de la jumătatea lunii martie a.c., acestea urmând să fie reluate la o dată ce va anunțată, în mod oficial, la nivel național. Pe toată perioada stării de necesitate, materialele didactice au fost transmise studenților prin mijloace on-line, urmând ca activitățile de laborator și cele pentru care nu există materiale în format electronic să fie recuperate conform unui calendar întocmit de directorul de departament. Cadrele didactice au rămas în activitate, iar studenții cazați în campus n-au fost obligați să plece din căminele universității.