Având în vedere Decretul prezidențial privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României și pentru a veni în sprijinul cluburilor, Federația Română de Fotbal a solicitat UEFA modificarea Regulamentului de Licențiere.
Astfel, printre altele,  FRF a propus amânarea termenului de achitare a datoriilor restante până la data de 29 mai în loc de 30 aprilie 2020 (exclusiv pentru cluburile solicitante de licență pentru Liga 1), suspendarea analizării criteriului privind datoriile financiare restante către bugetul statului (exclusiv pentru cluburile solicitante de licență pentru Liga 1, adică nu se vor evalua datoriile către stat nici în procesul de licențiere în desfășurare și nici în procesul de fair-play financiar desfășurat în cursul actualului an calendaristic – 2020), dar și modificarea termenului privind prezentarea de către cluburi a informațiilor referitoare la pragul de rentabilitate financiară de la 31 mai la 31 august.
De asemenea, odată cu acordul UEFA, FRF va opera modificarea similară și în ceea ce privește suspendarea criteriului privind evaluarea datoriilor către stat / autorități fiscale din Regulamentul de certificare valabil pentru Liga 2.
Propunerile de modificare ale Regulamentului de Licențiere au fost trimise către UEFA și, în cazul unui răspuns pozitiv, vor fi reglementate printr-o decizie a Comitetului de Urgență.
Și Liga Profesionistă de Fotbal a organizat o nouă video-conferință cu reprezentanții celor 14 cluburi membre, la care au fost invitați să participe și Gabriel Bodescu- secretar general adjunct al FRF, Emilian Hulubei- președinte AFAN și Orlando Nicoară- director general EAD, deținătorul drepturilor media.
Pe ordinea de zi s-a aflat planul  privind pregătirea reluării sezonului, care are nevoie de 11 date de calendar pentru a fi încheiat (opt pentru play-off și trei de Cupa României) cu propunerea ca, eventual, finalul competiției să se joace în Antalya (Turcia), idee care a aparținut reprezentantului FRF, Gabriel Bodescu. Urmează ca această propunere să fie analizată din punct de vedere juridic fiind nevoie în acest sens atât de acceptul FIFA, cât și de cel al UEFA.
Pe această temă, Liga Profesionistă a solicitat FRF deschiderea unui dialog cu cele două foruri pentru a vedea dacă acest lucru este posibil, prima opțiune a LPF fiind aceea de a încerca să încheie sezonul în România, varianta Antalya rămânând un ”plan de avarie”.