La Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea s-a desfăşurat Finala Campionatelor Naţionale de Judo pentru Tineret (U23), competiţie la care au participat 159 de sportivi de la peste 45 de cluburi din ţară.
Printre aceştia s-au numărat şi reprezentanţii CSM CFR CSŞ Ploieşti, care au reuşit să obţină 3 medalii, dintre care una de aur, una de argint şi una de bronz, bifând, totodată, şi trei locuri V şi două locuri VII.
Medaliaţii grupării ploieştene au fost Andrei Pîrloga – aur la 90 kg, Cătălina Şchiopu – argint la 52 kg şi Rareş Arsenie – bronz la 81 kg. Pe locul al V-lea s-au clasat Vladimir Grădinariu (60 kg), Marius Colţ (66 kg) şi Diana Marcu (+78 kg), iar pe poziţia a VII-a s-au situat Codruţa Lungu (57 kg) şi Sergiu Anastase (73 kg).
În acelaşi timp cu întrecerea naţională de tineret, CSM CFR CSŞ Ploieşti a avut participanţi şi la „Cupa Miado’s” pentru juniori 3 (U16), desfăşurată la Sibiu. La acest concurs, gruparea ploieşteană a avut doi sportivi pe podiumul de premiere, pe prima treaptă urcând Vanessa Tolea (48 kg), în vreme ce Rareş Costache a ocupat poziţia secundă (55 kg).
La competiţia de pe Cibin au participat 320 de sportivi de la 25 de cluburi din ţară.
Judoka de la CSM CFR CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.