Luiza Rădulescu Pintilie

S-a spus de mult timp că, dintre toate trăirile omeneşti, cea mai frumoasă şi cea mai profundă este misterul, fiindcă în fapt omul însuşi e un mister şi o taină, iar la fel este şi viaţa lui. Şi dacă este adevărat că misterul acesta trebuie să-l descopere fiecare pentru sine începând chiar cu lucrurile simple care îl înconjoară, orizontul pe care îl deschide privirii, înţelegerii şi emoţiei expoziţia ce va fi vernisată la Ploieşti, în foaierul Teatrului „Toma Caragiu”, peste puţine zile- vineri, 6 martie, ora 17,30 – este chiar o invitaţie la o asemenea descoperire. Intitulată „Mister cromatic”, expoziţia va reuni lucrări semnate de trei importanţi artişti plastici români ai momentului- Jana Andreescu, Gheorghe Andreescu şi Antonio Romeo Pălie, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Galaţi. În expozitie pictura1fapt, un spectacol al culorii, al formelor, al semnificaţiilor văzute şi al celor „ascunse”, aşteptând să fie descoperite şi care, păstrând unicitatea fiecăruia dintre artişti în parte, tematica şi formele de expresie, sfârşeşte prin a se armoniza frumos într-un întreg al valorii, venită – şi certificată la cel mai înalt nivel – din măiestria unor artişti ale căror lucrări se află în importante expoziţii, galerii şi colecţii de artă din ţară şi din străinătate şi sunt răsplătite cu numeroase premii.
Interesant este că, într-un fel sau altul, drumurile artistice ale celor trei autori au cumva, dincolo de universul artei care este fără de graniţe, şi un geografic punct de legătură cu spaţiul prahovean. Artista Jana Andreescu are, pe linie paternă, rădăcini ploieştene, fiind nepoata cunoscutului artist interbelic Jean Moscopol, soţul său, artistul Gheorghe Andreescu, a fost mai mulţi ani restaurator în cadrul cunoscutului Muzeu Peleş şi împreună au expus, anul trecut, la Muzeul de Artă din Ploieşti – ce frumoasă coincidenţă, tot la început de martie, iar „coloristul” Antonio Romeo Pălie revine în acelaşi spaţiu expoziţional cu abordări picturale noi, conturate în legătura sa directă cu mari saloane de artă din expozitie pictura2Monaco, Spania, Bulgaria, Ucraina. Privilegiul va fi cu siguranţă al privitorilor să găsească în lucrările expuse – flori, portrete, naturi statice, clădiri vechi, obiecte ce ascund în fiecare detaliu o poveste – perspective inedite asupra trecerii timpului şi asupra dimensiunilor spaţiului, asupra frumuseţii naturii, asupra culorilor în care se oglindesc mai vechi ori mai noi colţuri ale lumii căreia îi aparţinem sau venite, de undeva, din astral. Fie că sunt privite pe o fereastră înflorită, de undeva de la malul mării, în zborul unor aripi larg deschise deasupra unor splendide cupole, în ritmul sacadat al tropotului copitelor de cai, sau dinspre legendarele vremuri ale poştalioanelor, ale nobiliarelor încrucişări de săbii ori ale armelor de foc, pentru mâna vreunei frumoase domniţe. Vizitatorul va fi liber să găsească în rama fiecărui tablou… povestea ! Antonio Romeo Pălie şi-a însoţit prezentarea unei expoziţii în străinătate spunând, printre altele, că artistul este un magician ce priveşte mereu între două lumi. Critici de specialitate au definit-o pe artista Jana Andreescu drept „crăiasa imaginilor insolite”, iar pe artistul Gheorghe Andreescu a fi ajuns la „maturitatea veşnic tânără”.
Aşa încât „misterul cromatic” adus pe… scena expoziţională din teatrul ploieştean cuprinde laolaltă şi o asemenea… magie, aşa cum cuprinde şi dimensiunile scenografice, monumentale, muzeografice pe care le stăpâneşte atât de bine, prin amplitudinea preocupărilor sale, pictorul Gheorghe Andreescu şi le dezvăluie, cu măiestrie, într-o armonioasă viziune plastică, şi nu în ultimul rând, încărcătura simbolică pe care o poartă lucrările pe care îşi pune semnătura inconfundabilă artista Jana Andreescu. Şi de ar fi numai atât şi tot ar fi semnul de bun augur că o asemenea expoziţie – adusă la Ploieşti, în cadrul statornicei sale deschideri către artă, de directorul general al fimei Bes România – Martha Maria Mocanu şi găzduită cu generozitate de teatrul ploieştean până pe 29 martie a.c. – e, fără nicio îndoială, unul dintre acele daruri de spirit care nu au cum să nu atingă sufletul şi mintea. Şi să păstreze, pentru o vreme, descifrarea misterului cromatic ori frumoasa lui taină…