Petre Apostol

Meciul din cadrul etapei a treia a turului secund din Divizia A la handbal feminin, Seria C, al echipei Activ Prahova Ploieşti, cu Naţional Râmnicu Vâlcea, a fost devansat pentru această seară, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor „Olimpia”. După importanta remiză obţinută pe terenul liderulului, CS Dacia Mioveni 2012, în etapa precedentă, formaţia pregătită de antrenorii Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu revine în „Casa Bufniţelor”, întâlnind echipa Centrului Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, alcătuită în majoritate din junioarele lotului naţional.
În precedentele întâlniri directe dintre Activ şi Naţional, echipa ploieşteană s-a impus de fiecare dată, cu scorul de 29-21 (15-8), la Sala „Olimpia, în data de 28 septembrie 2019, respectiv cu scorul de 30-26 (15-13), în deplasare, în data de 8 noiembrie 2019.
În cele 12 partide disputate până acum, „bufniţele” au câştigat de nouă ori şi au obţinut o remiză, cea din etapa precedentă, cu Dacia Mioveni, în vreme ce Naţional a bifat cinci victorii. Partida de astăzi va fi arbitrată de Andreea Arsene (Vaslui) şi Carmen Bontea (Buzău).
Celelalte meciuri ale etapei din Seria C sunt programate mâine, astfel: CSM Târgu Jiu – ACS Ordorheiu Secuiesc (ora 14:00), CSU Târgovişte – CS Dacia Mioveni 2012 (ora 16:30).