N.D.

La început de an, Teatrul “Toma Cargiu”Ploieşti vine în întâmpinarea publicului cu două premiere. Este vorba despre spectacolul-concert “Suflet pereche”, producție a Teatrului de Revistă “Majestic”, care va avea premiera pe data de 31 ianuarie, şi piesa “A douăsprezecea noapte”, a cărei premieră este programată pentru a doua jumătate a lunii viitoare. Primul spectacol este considerat o adevărată călătorie muzicală ce o va avea în prim-plan pe Nico, solistă căreia i se vor alătura colegii de scenă Daniela Răduică, Romeo Zaharia şi George Capanu, acompaniați de Orchestra și Baletul “Majestic”. În cadrul acestei reprezentaţii, melodii cunoscute din repertoriul solistei, dar și acordurile unor cântece românești vor fi descoperite de publicul care va veni la teatru special pentru a o vedea pe Nicoleta Matei-Nico, aşa cum este cunoscută în lumea artistică, scenariul și selecția muzicală aparţinându-i lui George Liviu Frîncu, scenografia fiind realizată de Ovidiu Pascal. Cea de a doua premieră – “A douăsprezecea noapte”, a Secției Dramă, îl readuce la Ploiești pe regizorul Cristi Juncu. După succesul de care acesta s-a bucurat cu spectacolul “The Night Alive”, de Conor McPherson, montare ce a făcut parte din selecția ediției din 2018 a Festivalului Național de Teatru, de această dată regizorul și-a îndreptat atenția către binecunoscutul text clasic al lui William Shakespeare, semnând atât traducerea, cât și adaptarea acestuia. Echipa de scenografi cu care a colaborat la acest proiect este formată din Cosmin Ardeleanu (decor) și Andrada Chiriac (costume), pe scenă urmând a fi recreate atmosfera și personajele pline de culoare din penultima comedie scrisă de marele autor englez, în distribuţie fiind actorii Vlad Zamfirescu, Cristian Popa, Andrei Radu, Theodora Sandu, Florentina Năstase, Ioan Coman, Bogdan Farcaș, Paul Chiribuță, Alin Teglaș, Karl Baker, Ion Radu Burlan, Lucian Ionescu și Ioana Farcaș.