Consiliul Fiscal (CF) estimează un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 cuprins între 4,6 – 4,8% din PIB, de peste 6% din PIB în 2021 şi respectiv peste 7% din PIB în 2022, potrivit Opiniei CF privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2020, preluată de Agerpres.
„Considerând informaţiile disponibile în acest moment, CF estimează un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 cuprins între 4,6 – 4,8% din PIB. Ecartul faţă de ţinta de 3,6% din proiectul de buget provine din: 0,45 puncte procentuale (pp) din PIB din deteriorarea peste aşteptări probabilă a execuţiei bugetare aferente anului 2019, care reprezintă punctul de plecare în construcţiile bugetare subsecvente; 0,5 pp din modificarea taxelor şi impozitelor ulterior adoptării proiectului de buget pentru 2020; 0,15 pp în ipoteza unei proiecţii macroeconomice mai plauzibile (prudente)”, se arată în document. Consiliul Fiscal apreciază că sunt necesare măsuri suplimentare privind veniturile şi cheltuielile bugetare pentru a se asigura convergenţa cu ţinta de deficit propusă pentru anul curent.
CF notează că majorarea programată a punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie 2020 are loc în contextul unui derapaj bugetar de proporţii deja existent. „Chiar şi fără această măsură estimarea CF privind deficitul bugetar pentru anul curent ar fi de circa 3,8 – 4,1% din PIB, ceea ce se traduce printr-o încordare şi mai severă a bugetului, dată fiind puţinătatea resurselor disponibile în raport cu obligaţiile angajate în prezent, chiar fără a le lua în considerare şi pe cele viitoare. Impactul majorării cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, precum şi al celorlalte măsuri cuprinse în noua lege a pensiilor va fi pe deplin observabil la nivelul anului 2021, implicând o majorare a ponderii cheltuielilor cu asistenţa socială cu încă 1,85 pp din PIB faţă de anul curent, şi un nivel al deficitului bugetar în jurul valorii de 6% din PIB. În 2022 deficitul ar trece de 7% din PIB. Asemenea deficite sunt foarte greu de imaginat ca fiind de acceptat de către pieţe şi indică nevoia de corecţie la timp. În aceste condiţii, o corecţie către niveluri apropiate de pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, avute în vedere de altfel şi de autorităţi în cadrul fiscal-bugetar pe termen mediu, apare drept extrem de dificil de realizat. De aceea, nu trebuie să se accepte creşterea deficitelor bugetare, iar consolidarea trebuie să debuteze încă din anul 2020”, menţionează sursa citată.