F.T.

Ieri a avut loc lansarea campaniei „Hoții îți invadează intimitatea”, aceasta având drept scop conştientizarea populaţiei cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, acţiunea va fi derulată de către toate inspectoratele de poliţie judeţene, iar noutatea campaniei, realizată în parteneriat cu Feroneria Prod, constă în utilizarea unei tehnologii de ultimă generaţie, de interes pentru majoritatea categoriilor de beneficiari, care îi expune pe aceştia unei experienţe virtuale ce are corespondent în realitate.
“Astfel, cetăţenii se pot transpune în martori la un furt din locuinţă, având ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor. Aceste interacţiuni vor fi completate de discuţii cu poliştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care vor transmite recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor”, se precizează în comunicatul de presă amintit.
În acelaşi context, comisar-șef de poliție Sorin Stănică – director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – a declarat: „Suntem preocupaţi permanent de diseminarea mesajelor preventive, astfel încât cetăţenii, prin metodele pe care le adoptă, să-şi protejeze valorile deţinute. Poliţiştii din cadrul Institutului şi al structurilor judeţene de profil vor asigura suportul informaţional privind infracţionalitatea contra patrimoniului – legislaţie în vigoare, moduri de operare, modalităţi de autoprotecţie.”
La rândul său, Giorgio Zortea – Director general Feroneria Prod – a precizat: ,,Ideea acestei campanii a izvorât dintr-un interes comun al Poliției Române și al Feroneria Prod, respectiv prevenirea criminalităţii”.
La nivelul României, în primele 10 luni ale anului 2019 au fost sesizate cu 4,12% mai puţine furturi din locuinţe, comparativ cu perioada similară a anului 2018,mediul urban confruntându-se cu un număr mai mare de astfel de fapte, comparativ cu mediul rural. Astfel, în oraşe s-au înregistrat 54,5% infracţiuni de acest gen, în timp ce în zonele rurale au fost sesizate 45,5%.