Ziua Națională a României, eveniment unic în istoria ţării prin crearea statului național unitar român, a fost sărbătorită şi la Bușteni, printr-o serie de manifestări specifice.
Acţiunile, organizate de Primăria oraşului Buşteni, au avut loc atât la Monumentul “Ultima Grenadă” din centrul orașului, cât şi la Cimitirul Eroilor din incinta Bisericii Domnești, printre invitaţi regăsindu-se şi jandarmi din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor 1 Decembrie - Busteni1Jandarmi Montan Sinaia. În programul manifestărilor au fost incluse o slujbă religioasă oficiată de preoţii Parohiei Naşterea Domnului din localitate, dar şi parada militară a Vânătorilor de Munte din Predeal, care a constituit, de altfel, cel mai aşteptat moment al zilei de 1 Decembrie organizat la Buşteni, având în vedere faptul că sute de persoane – în mod special localnici – au fost prezente în centrul orașului pentru a o admira.
La ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României au luat parte reprezentanți ai autorităților publice locale, printre care s-au regăsit primarul orașului Bușteni, Irinel Ghiță, viceprimarul orașului, Nae Savel, dar şi consilieri locali. De asemenea, evenimentul a fost și de această dată onorat de participarea reprezentantului prahovenilor în Parlamentul României, Emanoil Savin.