Cinci gimnaste de la CSM Ploieşti, însoţite de antrenoarele Simona Puiu şi Liliana Băescu, au fost prezente, în perioada 22-24 noiembrie, la Nitra (Slovacia), unde au onorat invitaţia de a participa la ”Christmas Nitra”, un turneu internaţional care a avut la start 250 de gimnaste de la 62 de cluburi din 25 de ţări.
Trei dintre sportive – senioara Denisa Stoian şi junioarele Miruna Ciocîrlan şi Sabina Enache – au participat prin proiectul finanţat din fonduri publice nerambursabile de la Consiliul Judeţean Prahova „Graţie şi performanţă prin gimnastica ritmică”, iar cele mai mici – Elena Murărescu (10 ani) şi Ştefania Puiu (7 ani) – pe baza unor sponsorizări.
În competiţia senioarelor, Denisa Stoian a avut evoluţii bune şi foarte bune, reuşind să cucerească medalia de bronz la individual compus, cu un total de 62.950 puncte (18.150 la cerc, 15.450 la minge, 17.800 la măciuci şi 11.550 la panglică). Au fost 23 de sportive înscrise în concurs, iar primele două locuri au fost ocupate de Yelyzaveta Lopatina (Ucraina – 68.850p) şi Arina Tkachuk (Rusia – 68.650p). Denisa a primit medalia de bronz din partea bielorusei Liubov Charkashina, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.gimnaste CSM1Sportiva ploieşteană s-a calificat în trei dintre finalele pe obiecte, desfăşurate duminică, şi a reuşit să obţină alte două medalii: aur la măciuci, cu 17.150p, şi argint la minge, cu 16.200p. Denisa a mai ocupat locul al şaselea în finala de la cerc, cu 14.650p.
În întrecerea junioarelor, Miruna Ciocîrlan a ocupat locul al cincilea la individual compus, cu 57.650p (12.400 la coardă, 15.850 la minge, 15.350 la măciuci şi 14.050 la panglică), iar Sabina Enache, aflată la prima ei competiţie individuală internaţională la această categorie de vârstă, s-a clasat pe locul 17, cu 48.350p (9.900 la coardă, 14.800 la minge, 10.350 la măciuci şi 13.300 la panglică). De reţinut că în competiţia junioarelor au fost înscrise 42 de sportive, dar şi că, dintre cele patru gimnaste care au devansat-o pe Miruna, trei au fost din Rusia.
Rezultatele din primele două zile au propulsat-o pe Miruna Ciocîrlan şi în cele patru finale pe obiecte, de duminică, iar sportiva antrenată de Simona Puiu a fost, din nou, la înălţime, obţinând trei medalii: argint la minge şi coardă, cu 16.400p, respectiv 14.950p, şi bronz la măciuci, cu 16.500p. În schimb, a avut ceva probleme în cea de-a patra finală, acolo unde un mic nod la panglică a trimis-o pe ultima poziţie, cu 10.600p.
Cele mai mici sportive care au reprezentat CSM Ploieşti la Nitra au avut evoluţii promiţătoare, Elena Murărescu ocupând locul al şaselea (din 18 sportive) la junioare A (2009), cu 18.150p, iar Ştefania Puiu – locul 11 (din 16 concurente) la copii A (2012), cu 7.400p.