Petre Apostol

Echipa de handbal din campionatul juniorilor III de la CSM Ploieşti a evoluat, la finalul săptămânii trecute, în cadrul etapei a 11-a, în Sala „Olimpia”, cu ultima clasată din Seria C, CSŞ Tecuci. Elevii antrenoarei Ramona Ştefan s-au impus cu scorul de 32-24 (14-10), bifând cea de-a şaptea victorie din cele nouă partide disputate. Meciul a fost lejer încă din debut, când CSM Ploieşti s-a desprins la 6-1 şi 8-2, aşa că s-a apelat la toţi cei 16 jucători trecuţi pe raportul de arbitraj, iar spre final diferenţa era de 30-17 (minutul 43).
În cele din urmă, oaspeţii au încheiat partida la o diferenţă cât de cât decentă, de opt goluri.
Antrenoarea Ramona Ştefan a utilizat următorul lot de jucători: B. Nuţă, D. Ştefan – B. Bondarenco (5 goluri), G. Roşu (4), R. Enescu (4), I. Stănescu (4), D. Radu (3), R. Floroiu (2), R. Popescu (2), D. Pioaru (2), Şt. Vîlcu (2), A. Voicu (2), A. Dumitrache (1), L. Constantin (1), A. Muşoiu şi T. Stoica.
Dacă în weekendul trecut ploieştenii au jucat cu ultima clasată a seriei, în schimb, la finalul acestei săptămâni, pe băieţi îi aşteaptă duelul cu prima clasată, CS Orăşenesc Mizil, care şi-a păstrat linia de clasament perfectă, obţinând al nouălea succes, în etapa a 11-a, trecând, în deplasare, de HC Junior BB Buzău, scor 34-23 (16-10).
Duminică seară, a mai evoluat şi echipa din Divizia A de la CSM Ploieşti, băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu jucând pe terenul primei clasate din Seria B, CS Medgidia. CSM Ploieşti, echipă formată cu precădere din juniori I, a pierdut cu 20-39 (12-20), iar în etapa următoare va juca, pe teren propriu, cu CSU Piteşti.
De menţionat că, în competiţia de la nivelul juniorilor I, CSM Ploieşti, care ocupă prima poziţie în Seria C, a avut pauză, dar va juca, sâmbătă, din nou, în Sala „Olimpia”, cu ACS Tonus Bucureşti, grupare aflată pe locul al treilea.