Luiza Rădulescu Pintilie

Exact în eleganta sală a Palatului Culturii în care, anul trecut, poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu îşi lansa, la Ploieşti, primul roman ce îi poartă semnătura – „Despre singurătate” – acesta s-a întors astăzi pentru o nouă întâlnire cu cititorii, de data aceasta cu un volum de interviuri, al cărui titlu „vorbeşte” de la sine: ”Grei ai medicinei româneşti”. Semnată împreună cu soţia sa, Giorgiana Radu, la rându-i jurnalistă, cartea reuneşte – în peste 300 de pagini – cincisprezece ample interviuri realizate cu tot atâţia medici, toţi, absolut toţi, având notorietate şi recunoaşteri profesionale importante, care-i îndreptăţesc să rămână deopotrivă în „arhiva” ştiinţifică şi sentimentală a acestei profesii, dar şi o asumată şi recunoscută de către autori, atât în scris, cât şi la întâlnirea de astăzi, apropiere prietenească. Astfel, cartea „cu şi despre medici”, cum a spus în deschiderea întâlnirii de
ieri Giorgiana Radu, încearcă să restabilească şi un fel de echilibru într-o profesie în care lansare carte medicinamedicii par a fi mai uşor de hulit decât de apreciat. În acelaşi timp, rememorarea de către scriitorul Lucian Avramescu a unor momente de întâlnire, ca ziarist şi ca pacient, cu medici deveniţi în timp prieteni, iar acum personaje de carte – făcută şi în scris şi în dialogul cu cititorii – a dat „oamenilor în halate albe” – cum suntem obişnuiţi să-i vedem – şi chipul oamenilor care sunt dincolo de profesia aleasă. Şi, vorbind despre profesie, e foarte interesant de remarcat că autorii au ales ca la întâlnirile lor cu cititorii să vină însoţiţi şi de câte unul dintre medicii pe care i-au aşezat sub… bisturiul fin al cuvintelor, cum de altfel chiar şi bisturiul care „taie” cu adevărat în medicină are, pe lângă rigoarea ştiinţei şi practicii medicale, şi fineţea, precizia şi eleganţa ridicate la nivel de artă chirurgicală! Şi chiar acolo unde specialităţile medicale nu sunt legate direct de chirurgie, vorbele medicului, întreaga abordare medicală devin simbolic tot un fel de bisturiu care poate să îndepărteze răul – sau dimpotrivă, poate de aceea când sunt prea aspre şi tăioase dor atât de mult şi de adânc, dar asta e o cu totul altă (prea tristă!) poveste!
Şi la Ploieşti autorii au păstrat aceeaşi inedită formulă de întâlnire cu cititorii, cunoscutul chirurg Dan Oprea, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti – singurul medic prahovean prezent în carte – adresându-se, la rândul său, celor prezenţi şi spunându-le că nu e uşor pentru cel care alege să fie medic şi cu atât mai puţin pentru cel care alege chirurgia. Adăugând, apoi, că unul dintre cele mai dificile momente este cel al deciziei chirurgicale, când medicul este faţă în faţă cu bolnavul şi suferinţa lui, când trebuie să „cântărească” foarte atent şi să aleagă, mai de fiecare dată cu maximă rapiditate, varianta salvatoare, nu a uitat să spună că şi medicii au nevoie de ceva mai multă înţelegere.
Notând că fiecare interviu e însoţit şi de inedite schiţe de portret făcute celor 15 medici de diverse personalităţi, colegi, prieteni, ni se pare potrivit să înscriem în acest colţ de pagină şi numele acestora, un blazon-parafă pe care, suntem siguri, cititorii îl vor desluşi şi din perspectiva propriilor experienţe şi înţelegeri ale lumii medicale, dar şi a descoperirii unor lucruri mai puţin ştiute despre medici şi medicină, ba chiar şi despre pacienţi: prof.univ.dr. Dorin Sarafoleanu; prof.univ.dr. Eduard Apetrei; academicianul Constantin Ionescu Târgovişte; prof.univ.dr. Dumitru Constantin Dulcan; prof.univ.dr. Ioan Bradu Iamandescu; prof.univ. Dumitru Orăşeanu; prof.univ.dr. Ioan Lascăr; Luminiţa Dima – „doctoriţa VIP-urilor”; prof.univ.dr. Coriolan Emil Ulmeanu; prof.univ.dr. Daniela Bartoş; prof.univ.dr. Irinel Popescu; prof.univ.dr. Mircea Beuran; prof.univ.dr. Adrian Streinu – Cercel; doctorul chirurg Dan Oprea, prof.univ.dr. Codruţ Sarafoleanu.
Lansarea de astăzi a cărţii „Grei ai medicinei româneşti” – organizată de Biblioteca Dumitru CarsteaJudeţeană Nicolae Iorga – a adus aproape de autori prieteni (printre care jurnalistul Dumitru Cârstea – patron al SC Editura Prahova, Martha Maria Mocanu – director general al firmei BES România) şi foşti colegi, iubitori declaraţi ai poeziei scrise de Lucian Avramescu şi dornici să-l redescopere în noua abordare editorială, dar şi – îmbucurător – mulţi tineri, unii dintre ei aflaţi la vremea alegerii unei profesii şi pe care, de ce nu, o asemenea carte i-ar putea determina să decidă să îmbrace halatul de medic şi haina nobilă a vindecătorilor cu suflet!