Petre Apostol

După ce, în urmă cu un an, străluceau, atât pe covorul de concurs, cât şi pe podiumul de premiere, la Naţionalele de junioare şi de junioare mici, sportivele de la CSM Ploieşti se vor lupta, din nou, pentru performanţe cât mai bune la Campionatele de Gimnastică Ritmică, programate, astăzi şi mâine, la Sala „Apollo” din Bucureşti. De la secţia de gimnastică ritmică a clubului ploieştean, de care se ocupă antrenoarele Liliana Băescu şi Simona Puiu, vor participa patru sportive, toate prezente în loturile naţionale în ultimii ani. În plus, CSM Ploieşti va bifa şi o premieră, urmând să aibă în concurs, pentru prima dată în istoria sa, o senioară, anume pe Alexandra Denisa Stoian, prezentă la Jocurile Olimpice de Tineret, anul trecut. Gimnasta ploieşteană face parte din prima grupă formată la clubul ploieştean, în urmă cu 11 ani, aflându-se, acum, în primul an ca senioară, după ce, în sezonul precedent la Naţionale, ca junioară, a urcat pe podiumul de premiere, atât la individual compus, cât şi în finalele pe obiecte (câştigând două medalii de aur).
La junioare, CSM Ploieşti le va avea în concurs pe Miruna Ciocîrlan, Sabina Enache şi Anisia Drăgan, ultimele două fiind incluse, la finalul anului trecut, în cadrul Centrului Naţional Olimpic pentru Junioare de la Arad, evoluând în ansamblul României de junioare. De menţionat că Miruna Ciocîrlan este vicecampioana naţională la individual compus de anul trecut, la junioare, aceasta bifând, atunci, şi două titluri naţionale în finalele pe obiecte. În plus, la ediţia de anul trecut, CSM Ploieşti câştiga titlul naţional pe echipe la junioare, cu Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan şi Rebecca Gabriela Constantin (care nu va putea participa la această ediţie de campionat, fiind în recuperare după accidentarea suferită la genunchi).