Florin Tănăsescu

Nu doar căştile-n ureche te feresc de nebunia din jur, ci şi ceaţa. Sau fumul de ţigară, tras pe un peron sau la o gură de metrou.
Aş vrea, deci, ca într-o staţie pariziană, singur – singurel, să-mi îndrept privirea spre Turnul Eiffel şi să trag în piept un Gauloises Blondes. Să-mi aduc aminte, expirând fumul ce conturează un brand de ţară, de-o Românie expirată.
Schimbător cum sunt din fire, aş prefera totuşi în Elveţia să urc “Muntele Vrăjit”, la sanatoriul unde un tânăr cam bolnăvior se îndrăgostise de radiografia unei fete. Şi se-ntreba: “Nu înţeleg cum poate cineva să nu fumeze, căci se lipseşte de una dintre bucuriile vieţii”. Iar eu să-i spun: “ Da, băiete, se poate muri mai repede din dragoste ne-mpărtăşită decât de o arterită provocată de fumul de ţigară. Da, se poate muri din dragoste de ţară. De-o ţară ajunsă, azi, radiografie, cum e iubita ta, tuberculoasă şi ea”. Poate – rămâne să mă mai gândesc – aş prefera să trag din ţigară prin Italia. Nu de alta, dar toate fumurile duc la Roma.
Sau la Vatican, când iese fumul din turlă şi se spune “Habemus papam”. Iar în fuior împletit de fumul de ţigară cu ăla de tămâie – ştiu, comit o erezie – să uit de trădări, de minciuni, de “Vânzare de frate”, cum am citit odată –ntr-o carte.
“Şi pentru că e vânt, aprind o ţigară / Pun căştile şi mă gândesc la o ţară/ Dum, dum, dum, dum”, o aud pe Inna fredonând în timp ce merg pe drum. Încotro ? “Păi nu prea ştiu…”
Ştiu că nu doar căştile-n ureche te feresc de nebunia din jur, ci şi fumul de ţigară. Aş fuma aşadar un BT imaginar pe treptele Catedralei din Sofia, de ce nu ? Da, un BT imaginar, fiindcă ălora de altădată le duc dorul precum alt nebun zăpezilor imaculate. Şi caracterelor nepătate.
Drum, drum, drum, drum… Spre Turnul din Londra m-aş îndrepta acum. Să amestec smogul cu fumul unui Dunhill şi să cuget la vorbele bătrânului Will: “Ajungă-i zilei răutatea ei!”. Dar ce ştie Shakespeare cum sunt vremurile de azi? Deci, îl traduc aşa: ” Ajungă-i României zâzania ei!”.
Drum, drum, drum, drum… Spre Iugoslavia m-aş duce. Dar nu mai este, cum nu mai sunt nici ţigările Kruja după care alergam, pe vremuri, ca un nebun. Şi îl parafrazam pe Bogza. În loc de “Dobrogea, Dobrogea !”, exclamam “Kruja, Kruja!”.
Azi ? Azi aud doar “Tora! Tora ! Tora!”. Nume de cod, cândva, pentru atacul surpriză de la Pearl Harbor. Tradus în română, “ Ură ! Ură ! Ură!”.
Nu doar căştile-n ureche ale Innei mă feresc de ura din jur, ci şi “ Perpetuum Mobile” a lui Marin Sorescu: “ Chiar dacă n-o să reuşim/Să ne aprindem decât ţigările/ Tot e ceva,/Pentru că fumând, ne putem gândi serios/ La nişte idealuri şi mai grozave”.
Fumez. De treizeci de ani. Şi mă gândesc serios să nu mă las.
Idealurile sunt ele, ielele !