V. Stoica

Banca Națională a României este pregătită să “investească” aproximativ un milion de euro în clădirile Centrului de perfecționare profesională și activități sociale (UPPAS) situat în cartierul Cumpătu, din Sinaia.
Cele două corpuri de clădire ale centrului respectiv al Băncii Naționale au nevoie, spune autoritatea contractantă, de lucrări pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Acesta este și un motiv pentru ca, la clădirea mai veche, să fie executate și lucrări de modernizare, pentru “eliminarea neconformităților și a defecțiunilor apărute ca urmare a duratei extinse de exploatare”.
Practic, pentru că oricum este nevoie să se realizeze instalațiile impuse de legislație pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, reprezentanții BNR s-au gândit că nu ar fi rău să și modernizeze corpul vechi al centrului de perfecționare din zona Cumpătu-Sinaia.
Centrul de perfecționare respectiv, mai cunoscut în popor drept hotelul de la Sinaia al BNR, este compus dintr-o clădire formată din două corpuri (unul dintre acestea fiind construit mai recent), a căror suprafață totală depășește 5.500 de metri pătrați și un garaj-anexă a clădirii menționate.
Clădirea cuprinde unități de cazare, spații de depozitare, spații administrative și de recreere etc. Corpul nou al clădirii este alipit corpului vechi, iar circulația între cele două corpuri se face de-a lungul coridoarelor dispuse pe fiecare nivel.
Milionul de euro ce va fi cheltuit în centrul de la Sinaia va merge către execuția lucrărilor necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu, dar și pentru modernizarea corpului vechi al clădirii, “pentru eliminarea neconformităților și a defecțiunilor survenite ca urmare a duratei extinse de exploatare (îmbătrânirea și corodarea coloanelor de alimentare cu apă, degradarea dotărilor, aparatajului și mobilierului), precum și asigurarea unei funcționalități a spațiilor în condiții optime”, după cum se afirmă în documentația întocmită de BNR.