N. D.

Potrivit ultimelor date anunţate de către Instituţia Prefectului, la nivelul județului Prahova sunt confirmate 26 de focare de pestă porcină africană, respectiv la porci domestici din comunele Poienarii Burchii, Gorgota, Târgșoru Vechi, Brazi, Puchenii Mari și Balta Doamnei, şi o suspiciune în comuna Balta Doamnei.
Ultimele noi cazuri au fost anunţate pe data de 29 iulie, în şedinţa extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor fiind făcute precizări în legătură cu încă patru focare de pestă porcină africană ca urmare a confirmării lor prin buletine de analiză. Noile cazuri apărute sunt localizate astfel: două cazuri la porci mistreți în fondurile de vânătoare 11 Gherghița și 33 Nucet şi două focare în exploatații nonprofesionale, respectiv un caz în comuna Gorgota, satul Poienarii Apostoli, şi un caz în comuna Balta Doamnei, satul Balta Doamnei.
În cadrul ședinței menţionate au fost adoptate hotărâri privind aprobarea Planului de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane la nivelul judetului Prahova, pentru focarul de la Balta Doamnei, şi aplicarea măsurilor aprobate prin programele de măsuri pentru cele două fonduri de vânătoare și focarul nou apărut în comuna Gorgota, zonele infectate, de protecție și de supraveghere în jurul focarelor nou apărute fiind stabilite de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.
Instituţia Prefectului Prahova a mai menţionat faptul că autoritățile locale continuă recensământul suinelor din zonele afectate de pestă porcină africană, echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Prahova efectuând controalele în trafic ale autovehiculelor care pot transporta animale/carne/produse din carne de porc pe căile rutiere.